Autorităţile ruse au gestionat întotdeauna extrem de prost catastrofele. Tragediile au semănat mereu stupoare printre autorităţile ţării, stare din care acestea din urmă ieşeau atât de încet, încât întârziau chiar şi cu declaraţiile publice elementare. Accidentul cu submarinul “Kursk” şi reacţia pe care a avut-o atunci Vladimir Putin au devenit un fel de “model” pentru toate celelalte catastrofe care au urmat: o reacţie întârziată, inadecvată, urmată de strângerea şuruburilor.
Tragedia de la mina “Raspadskaia”, o tragedie de anvergură şi de mare rezonanţă, care s-a produs în una dintre cele mai bune mine ale ţării, nu a constituit o excepţie de la regulă, scrie cotidianul rus Gazeta, citat de Agerpres.
Festivităţile prilejuite de Ziua Victoriei au fost atât de ostentative, încât catastrofa de la mină a trecut aproape neobservată. Despre ea a început să se vorbească în mod serios abia a doua zi, scrie Gazeta, care critică întârzierea cu care mass-media oficioase au reacţionat la explozia din mină, amintind că această întârziere se manifestase şi în ceea ce priveşte oglindirea atacurilor teroriste din metroul moscovit.
Cu toate acestea, ziarul moscovit de opoziţie consideră că preşedintele Dmitri Medvedev a avut o reacţie de politician responsabil, una umană, luând asupra sa gestionarea situaţiei create. Acest lucru este ceva nou în cultura politică rusă din ultimii zece ani, caracterizaţi prin tehnologii atent elaborate de reacţionare la evenimente.
Medvedev i-a ordonat procurorului general al ţării să ancheteze cauzele catastrofei, a organizat şedinţe pe marginea tragediei, i-a vizitat în spital pe cei patru mineri grav răniţi. Desigur, în acel moment era mai bine dacă Medvedev s-ar fi deplasat la locul tragediei şi chiar vizita în Siria ar fi putut fi amânată, însă chiar şi această reacţie a părut una extrem de umană observatorilor dezobişnuiţi cu asemenea gesturi, scrie Gazeta.
Pe la mijlocul mandatului său, Medvedev a început să se deosebească de înaltul funcţionar al epocii lui Putin, demonstrând o reacţie adecvată şi umană la evenimente. La asasinarea juristului Magnitski, la atacurile teroriste din Moscova, la casatrofa aviatică de la Katyn. Chiar şi participarea lui Medvedev la funeraliile lui Lech Kacyznski au fost gestul unui politician adevărat, capabil de emoţii adevărate, nu de surogate, consideră Gazeta.
Reacţiile normale sunt caracteristice în primul rând unui politician, nu unui “funcţionar”. Acesta este un prim pas spre debirocratizarea imaginii unui om preocupat doar de PIB. Pare că în timpul unor asemenea tragedii, Medvedev uită într-adevăr de alegerile prezidenţiale.
Cu toate acestea, este prematur să se creadă că puterea rusă, la care totul este “festiv” şi “de paradă” – de la economie până la propriile emoţii – începe să se compote onorabil măcar în timpul unor catastrofe naţionale. Desigur, sinceritatea reacţiilor nu este cea mai corectă strategie politică, însă dacă se va schimba treptat cel puţin cultura politică – cea a cinismului şi indiferenţei – atunci este posibil ca în Rusia să poată fi rezolvate măcar unele probleme: de exemplu, lipsa unei reţele de comunicare mobilă în minele din Rusia, extrem de importantă în ceea ce priveşte securitatea în câmpul muncii.
Pentru aceasta este nevoie de puţin: să observi evenimentul, să te laşi afectat şi, pe acest val de emoţie, să schimbi în sfârşit starea lucrurilor, conchide Gazeta.
