Misiunea cavalerilor ioaniți din Severin era aceea de a proteja Regatul Ungariei de invaziile mongole, dar și de a lupta contra bulgarilor.
Banatul de Severin este una dintre cele mai interesante formațiuni politico-administrative care au funcționat în Evul Mediu pe teritoriul actual al României. Istoricii consideră că această formațiune a generat deopotrivă Banatul de Timișoara și, apoi, după bătălia de la Mohacs, din 1526, care a însemnat prăbușirea Regatului Ungariei în fața atacurilor Imperiului Otoman, Banatul de Lugoj – Caransebeș, dar și formațiunea numită Bănie, care asigura administrarea Olteniei de azi și care își avea reședința la Craiova.
Există istorici care susțin că Banatul de Severin a fost constituit de Imperiul Româno-Bulgar sau al Asăneștilor. Acest imperiu sau țarat a luat ființă în anul 1185, ca urmare a răscoalei vlahilor, adică a românilor din sudul Dunării.
Răscoala lor a fost cauzată de faptul că împăratul bizantin Isac Anghelos al II-lea a impus o fiscalitate excesivă supușilor săi din nordul Peninsulei Balcanice. Vlahii, sprijiniți de bulgari și, poate, și de cumani s-au răsculat sub conducerea fraților Petru și Asan. Vreme de câțiva ani, răsculații au înfruntat, cu sorți schimbători, armatele bizantine.
Însă detronarea împăratului Isan Anghelos al II-lea a permis vlahilor și bulgarilor să își creeze propriul lor stat, care se întindea pe ambele maluri ale Dunării. După domniile lui Petru și Asan, care au fost asasinați, a venit pe tronul noului stat Ioniță Caloian. Acesta a obținut recunoașterea, din partea Papei Inocențiu al III-lea, ca rege al românilor și bulgarilor.
Noul stat era suficient de puternic pentru a se opune cu succes Imperiului Latin de Constantinopole. Ioniță Caloian a obținut, în anul 1205, o victorie strălucită împotriva Imperiului Latin de Constantinopole și l-a luat prizonier pe împăratul Balduin de Flandra. Ioniță Caloian a fost însă ucis în anul 1207, în timpul asediului Salonicului. Există istorici care cred că acest suveran a fost cel care a creat Banatul de Severin. Una dintre teorii spune că provinciile statului româno-bulgar se numeau banat, iar denumirea Banatul de Severin înseamnă, pur și simplu, Provincia de Nord, pentru că, în slavonă, sever înseamnă nord.
După moartea lui Ioniță Caloian, Banatul de Severin a intrat sub ascultarea regilor maghiari. Acest teritoriu cuprindea inițial Carașul, țara Hațegului, ținutul Almașului, o parte din Mehedinți, Gorj și Vâlcea.
Rol de apărare
Rolul său era acela al unei mărci de apărare, menită să protejeze Regatul Ungariei de invaziile bulgarilor și ale bizantinilor care doreau să obțină controlul asupra acestui teritoriu. Primul ban al Severinului atestat documentar a fost Luca, pomenit de un document regal în 1233. Un document papal din 1234 arată că, pe teritoriul Banatului de Severin locuiau români, cumani, maghiari și germani. Regele Ungariei, Bela al IV-lea, a cerut Papei înființarea unei episcopii latine a Severinului, însă această structură ecleziastică a apărut abia un secol și jumătate mai târziu, în 1382.
Deși Banatul de Severin furniza contingente militare valoroase, acestea au fost efectiv spulberate în anul 1241, când Europa Centrală și de Est s-a cutremurat sub copitele nomazilor, care au participat la Marea Invazie Mongolă. După pustiirea mongolă, Banatul de Severin a fost reorganizat prin eforturile voievodului Litovoi, iar în 1247, Regele Bela al IV-lea al Ungariei a decis să îi aducă și pe cavalerii ioaniți. Aceștia erau un ordin călugăresc și cavaleresc, fondat în Țara Sfântă, la Ierusalim, în 1050 și recunoscut oficial din 1099. Cruciații au fost izgoniți din Ierusalim în anul 1187, când orașul a fost cucerit de musulmani. Regele Ungariei, Bela al IV-lea, a dorit să își asigure serviciile acestor cavaleri împotriva mongolilor și a bulgarilor pe care îi considera schismatici.
Privilegii pentru cavaleri
La 2 iunie 1247, Regele Bela al IV-lea emitea un document care stabilea privilegiile cavalerilor cruciați așezați în Banatul de Severin. ”După o îndelungată sfătuire cu fruntașii și baronii regatului nostru, ne-am oprit la această hotărâre luată dimpreună cu venerabilul bărbat Rembald, marele preceptor al casei Ospitalierilor din Ierusalim, din părțile de dincoace de mare, cu privire la repopularea regatului nostru, care prin năvălirea dușmănoasă a națiunii barbare numită tartari, a îndurat mare pagubă, atât prin pierderea bunurilor, cât și prin uciderea locuitorilor, că deoarece acel preceptor în numele casei Ospitalierilor s-a îndatorat de bună voie, pe sine și casa Ospitalierilor, să ia armele pentru ajutorarea regatului nostru în vederea apărării credinței creștine, potrivit cu actul scris mai jos, și să ne dea sfat și ajutor credincios pentru popularea țării noastre, și să se supună și la celelalte îndatoriri ce se vor arăta îndată în această scrisoare, îi dăm și îi dăruim lui și prin dânsul numitei case întreaga țară a Severinului împreună cu munții ce țin de ea și cu toate celelalte și cu toate celelalte ce atârnă de ea, precum și cnezatele lui Ioan și Farcaș, până la râul Olt, afară de teritoriul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm olatilor așa cum l-au stăpânit aceștia și până acum. Totuși în așa fel încât jumătate din toate foloasele și veniturile și slujbele din întreaga țară a Severinului amintită mai sus, și din cnezatele numite mai sus, să o păstrăm pe seama noastră și a urmașilor noștri, cealaltă jumătate căzând în folosul casei pomenite mai sus, afară de bisericile clădite și cele ce se vor clădi în toate teritoriile sus zise, din veniturile cărora nu păstrăm nimic pe seama noastră, rămânând totuși neatinse cinstea și drepturile arhiepiscopilor și episcopilor pe care știe că le au, lăsând deoparte și toate morile dintre hotarele țărilor amintite atât cele clădite cât și cele ce se vor clădi, în afară de cele din țara Lytua, precum și toate clădirile și semănăturile făcute cu cheltuiala fraților zisei case, și fânețele și pășunile pentru vitele și oile lor, și pescăriile care sunt acum în ființă sau care se vor face de către ei, care toate vrem să se oprească în întregime în folosul fraților acestora, afară de pescăriile de la Dunăre și iazurile de la Celei pe care le păstram împreună pe seama noastră și a lor. Și mai îngăduim ca jumătate din toate veniturile și foloasele ce se vor strânge pe seama regelui de la olatii ce locuiesc în țara Lytua, în afară de țara Hațegului cu cele ce țin de ea, să le culeagă sus zisa casă”.
Alianță militară între români
și cavalerii cruciați
Documentul regal mai reglementa și condițiile unei veritabile alianțe între cavalerii cruciați și românii autohtoni, desemnați cu numele de olati, dar și obligațiile militare ale cavalerilor față de regalitatea maghiară. ”Mai voim ca amintiții olati să ajute pe sus zișii frați cu mijloacele lor ostășești întru apărarea țării și înfrângerea și pedepsirea atacurilor ce ni s-ar aduce de către străini, iar din partea lor acești frați să fie datori la prilejuri asemănătoare să le dea lor sprijin și ajutor, pe cât le va sta în putință. Pe lângă acestea, din sarea ce le-am îngăduit să ducă în chip îndestulător spre folosința acelei țări și a părților dinspre Bulgaria, Grecia și Cumania, din orice ocnă din Ultrasilvana de unde vor putea mai ușor să o scoată cu cheltuiala dimpreună a noastră și a lor, fără atingerea întru nimic a dreptului episcopal; tot astfel și din banii ce vor umbla acolo din voința regelui și hotărârea preceptorului acestei case, ce va fi în slujbă în acea vreme, jumătate o păstrăm pe seama noastră, precum s-a spus mai sus și despre celelalte venituri, cealaltă jumătate având a fi îndreptată spre folosul zisei case, fără atingerea drepturilor bisericilor. De asemenea, rânduielile pe care le va fi hărăzit zisa Casă nobililor și altora venind din alte părți să locuiască în ținuturile amintite, atât în privința libertăților lor, cât și a judecăților, precum și hotărârile judecătorești pe care le vor fi rostit împotriva acelora, le vom încuviința și întări, fără atingerea părții noastre din folosințele ieșind de acolo, cu acest adaos că de se va rosti vreo osândă de vărsare de sânge împotriva mai marilor țării, și ei se vor simți nedreptățiți, să poată face apel la Curtea noastră. Mai adăugăm că dacă ar veni vreo oaste asupra regatului nostru, de care lucru să ne ferească Dumnezeu, a cincea parte din ostașii țării amintite să fie datori a veni în oastea noastră și a porni la război pentru apărarea țării noastre. Dar dacă vom îndrepta oaste spre Bulgaria, Grecia, și Cumania va purcede a treia parte din cei în stare a merge la război, și din prada de război, atât cea mișcătoare cât și cea nemișcătoare, numita casă își va primi partea sa după numărul ostașilor din Severin, precum și a armelor lor. Pe lângă aceasta am dăruit amintitului preceptor, și printr-însul casei Ospitalierilor, toată Cumania, de la râul Olt și munții Ultrasilvanei, sub aceleași îndatoriri ce sunt arătate mai sus cu privire la țara Severinului, în afară de țara lui Seneslau, voievodul olatilor, pe care le-am lăsat-o acelora așa cum au stăpânit-o și până acum, și întru totul sub toate acele îndatoriri, rânduite mai sus, cu privire la țara Lytua”, mai glăsuia documentul regal.
Cavalerii ioaniți nu au rezistat în această parte a Europei decât vreo câteva decenii. Ei au revenit în Orient, cu speranța de a recuceri Ierusalimul, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Au luptat în insula Cipru, iar din 1306 în insula Rhodos. Aici, cavalerii au rezistat până în 1523, când Rhodosul a căzut în mâinile otomanilor.
Din 1523, centrul ordinului cavaleresc a devenit Malta, pe care au stăpânit-o până în 1798. De atunci, centrul ordinului s-a mutat la Roma. Banatul de Severin a continuat să ființeze încă secole la rând, iar demnitatea de ban al Timișoarei sau cea de ban al Olteniei s-au numărat printre cele mai importante dregătorii din zona dunăreană.
