» Zeci de saraci din Colonia Vulcan iau zilnic cu asalt linia ferata uzinala care duce la Preparatia Coroiesti pentru a aduna carbunele cazut din vagoane. Cand nu au noroc, se "ajuta" singuri si sar in garniturile de tren ce merg cu viteza mica, de unde arunca huila, pe care apoi o vand.
In buna parte, locuitorii din colonia de Jos Vulcan nu au nici o sursa de venit in afara carbunelui pe care il aduna in saci si il vand celor interesati. Din circa 3000 de suflete, cate locuiesc in zona, mai putin de jumatate au o sursa de venit. Situatia este cunoscuta de edili, care au incercat sa le acorde ajutoare sociale, celor care au prestat munci in folosul comunitatii. "Cam 50% nu au nici o sursa de venit si doar 15% dintre acestia mai au ajutoare sociale. Asta vara au fost pe munti la cules de ciuperci si fructe de padure, din vanzarea carora castigau mai mult si au renuntat la banii acordati de noi", a declarat primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile. Sezonul fructelor de padure s-a incheiat, iar saracii Vulcanului s-au aliniat pe linia ferata, de unde culeg carbunele cazut din vagoanele ce vin de la EM Lupeni sau EM Paroseni catre Preparatia Coroiesti. Cand nu au noroc sa cada, oamenii isi ajuta un pic norocul: sar in garniturile ce circula cu viteza redusa si arunca huila catre cei care asteapta jos. Nu recunosc nici in ruptul capului ca ar face asa ceva, iar cand vad obiectivul aparatului de fotografiat se imprastie rapid. "Nu aruncam carbunele, strangem doar ce cade din vagoane", sustine un tanar, iar ceilalti zambesc complice. O femeie sta pe podul care traverseaza calea ferata industriala si asteapta sa ii vina "intaririle". "Am doi copii mici acasa. Stau intr-o baraca fara curent, fara apa. Nu am ce sa fac, nu am de lucru. Vin aici in fiecare zi sa adun carbune ca sa avem ce manca", povesteste femeia, care are doar 23 de ani. Ne arata in zare o baraca si spune ca s-a saturat sa stea in intuneric si frig, dar nu a primit nici un ajutor de la primarie. Oamenii de aici trudesc din greu pentru nici 10 lei pe zi, ajutati de copii, care de mici au invatat sa care sacii de huila. "Strangem doi-trei saci de carbune pe care ii vindem cu 2-3 lei. Depinde cat de bun este carbunele si cat de plini sunt sacii. Nu castigam mult, dar altceva nu avem ce face. Trebuie sa traim", spun culegatorii de carbune.
si politistii cunosc situatia din Colonia de Jos din Vulcan, dar nu pot interveni decat daca le este solicitat ajutorul. "Daca suntem solicitati, intervenim. Dar nu avem prea multe solicitari", a declarat comandantul Politiei Vulcan, Titel Bragaru. Sunt surse care spun ca si autoritatile prefera sa ii lase pe saraci sa fure carbune din vagoane decat sa comita alte infractiuni, mai grave.