Exodul refugiaţilor sirieni, catalogat de preşedintele sirian Bashar al-Assad drept „proces de autocurăţare a statului”, a făcut numeroase victime până în prezent – adulţi şi copii, care au murit cu speranţa la o viaţă mai bună. Unul dintre ei, un student la Drept, la Universitatea din Damasc, pe nume Ghaith, a povestit pe larg, pentru New Yorker, ororile drumului către Suedia, dar şi motivul pentru care a fost nevoit să emigreze.
Autobuz în bătaia gloanțelor
Ghaith, în vârstă de 22 de ani, spera să devină judecător, dar simplul drum către cursuri era un chin. Zilnic, autobuzul pe care trebuia să îl ia trecea pe o stradă care servea drept frontieră între forţele siriene şi rebeli. Vehiculul era atins de gloanţe aproape de fiecare dată. „Ne feream capetele când ajungeam acolo”, a povestit tânărul.
În plus, imediat după absolvire, Ghaith ar fi devenit eligibil pentru recrutare. „Ce m-a înspăimântat cel mai mult a fost să ajung o victimă a războiului civil sau, mai rău, un criminal în el”, a spus tânărul.
Astfel, Ghaith a fugit din Siria cu un rucsac în care şi-a pus patru tricouri, o pereche de pantaloni, o eşarfă neagră, împletită de soţia lui, dar şi 3.000 de dolari în bancnote de o sută, pe care le-a ascuns în limbile pantofilor.
Barca gonflabilă către Grecia, ghidată după o lumină de pe ţărm
După o încercare eşuată de a ieşi din Siria cu un paşaport fals şi după şase zile petrecute într-o celulă întunecată, gol, alături de alte 50 de persoane, Ghaith a plecat în Turcia.
După numeroase amânări ale mai multor traficanţi, Ghaith a fost, în final, într-un autobuz, alături de alţi refugiaţi. „Stăteam unii peste alţii. Traficanţii se poartă ca paznicii de închisoare”, a spus un student sirian la inginerie, Bahaa.
După câteva ore, s-au oprit într-o pădure. Unul dintre traficanţi l-a condus pe Ghaith şi ceilalţi refugiaţi pe o plajă, unde trei dintre ei umflau cu pompa o barcă neagră, de aproximativ şapte metri, la care au ataşat un motor. Bahaa s-a aventurat să conducă.
„Vezi luminile alea? Mergi spre ele. Distruge barca când ajungi în Grecia”, i-a să spus unul dintre traficanţi, care i-a dat lui Bahaa un cuţit de buzunar. Potrivit poveştilor auzite de Ghaith, dacă refugiaţii ajung pe malul grec cu o ambarcaţiune în stare bună, autorităţile umplu rezervorul motorului şi îi trimit înapoi în Turcia.
Ghaith s-a aşezat la marginea bărcii. „În primele ore, nu a vorbit nimeni. Fiecare dintre noi avea privirea aţintită către acele lumini”, a povestit el.
După ce a ajuns la ţărm, la răsărit, Ghaith şi alţi refugiaţi au mers pe jos, timp de câteva ore, până la cea mai apropiată staţie de poliţie, unde să se înregistreze, astfel încât să obţină permise care le dădeau voie să rămână în ţară timp de şase luni. Însă, el şi grupul din care făcea parte au fost alungaţi şi au ajuns, după alte ore de mers, la un bazin de înot transformat în adăpost pentru imigranţi, unde au reuşit să doarmă.
„A fost cel mai frumos sentiment din lume. Pentru prima dată în mai mulţi ani, ştiam că pot să dorm fără să mă trezesc transpirat, de frică. Nicio bombă nu urma să cadă pe capul meu şi nimeni nu urma să mă ia (în armată – n.r.)”, a spus Ghaith.
Din Grecia în Suedia, cu teama de a nu fi înregistrat în altă ţară
Totuşi, sirianul nu s-a relaxat, pentru că ştia că trebuie să aibă grijă să nu fie înregistrat într-o altă ţară în afară de Suedia. Potrivit Regulamentului Dublin, aplicat în ţările membre ale Uniunii Europene, imigranţii care caută azil trebuie să fie înregistraţi în prima ţară UE în care intră. Măsura, care are scopul de a descuraja migrarea extinsă în teritoriul european, i-a determinat pe mulţi refugiaţi să îşi ardă buricele degetelor, ca să nu le poată fi folosite amprentele.
Astfel, după patru zile, sirianul şi-a primit permisul şi a ajuns cu bacul în Atena, de unde a luat autobuzul până în Thessalonik.
Însă, în loc să se aşeze la locurile lor, cei doi şi alţi refugiaţi s-au înghesuit în baie. Totuşi, după ce au fost descoperiţi de controlor, acesta le-a dat voie să îşi ocupe locurile. Şi-au încheiat călătoria în Evzonoi şi au încercat să intre în Macedonia prin oraşul Gevgelija, legat de Grecia prin podul care traversează râul Konska.
Însă, pentru că punctul de trecere era păzit de santinele, Ghaith şi Bahaa s-au ascuns în pădure şi i-au cerut ajutorul sirianului Abu Amar, fondatorul grupului de Facebook „Azil şi Imigrare Fără Traficanţi”, care funcţionează similar cu „TripAdvisor”.
El i-a sfătuit pe cei doi refugiaţi să îşi continuie drumul prin pădure, noaptea, ca să ajungă în oraşul macedonean Gevgelija şi de acolo cu trenul, până aproape de graniţa cu Serbia. În gara din Skopje, mai mulţi activişti pentru drepturile omului le-au dat refugiaţilor banane, sticle cu apă, mere, croissante şi cutii cu vitamine.
Ghaith şi Bahaa au fost ajutaţi să treacă graniţa cu Serbia, prin pădure, de un poliţist macedonean. Cei doi au ajuns în oraşul sârb Preševo, în care trăiesc mulţi musulmani. După ce au dormit în saci, pe podeaua unei moschei, cei doi au ajuns cu autobuzul în Belgrad, apoi, după câteva zile, în Viena, după care cu trenul în Salzburg şi apoi cu taxiul în Munchen. Acolo, Ghaith s-a întâlnit cu fratele lui, Ghalib, care se afla în Suedia de câțiva ani, împreună cu soţia lui.
Acum, Ghaith primeşte o alocaţie lunară de 200 de dolari de la guvernul suedez. El plănuieşte să îşi aducă soţia în ţară, prin programul de reunificare a familiilor.
