O ploaie rece, șfichiuitoare, a deschis ziua votului decisiv pentru prezindențiale, din republica din stânga Prutului. Până și vânzătorii ambulanți de fructe, cei cu parfumuri și haine contrafăcute expuse pe tarabe și restul cu tot felul de nimicuri au părăsit cel mai important bulevard al Chișinăului, Ștefan cel Mare și Sfânt. Dar nu neapărat ca să se ducă la vot.
Înainte de prânz, la secția 121 de pe strada Vlaicu Pârcălab, în apropierea Primăriei Chișinău, prezența era anemică. Cei care veneau la vot erau în majoritate trecuți de 50 de ani. Totuși, în interior, aer festiv: toți membrii secției de vot purtau costume populare. Între urne trona, impunător, un bust alb al lui Ștefan cel Mare.
Unul din observatorii votului din secția 121, din partea “Asociației obștești «Institutul pentru Apărarea drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului»”, vine din Găgăuzia (o regiune autonomă din Republica Moldova, controlată neoficial și susținută de statul turc). Se numește Dmitri Mitioglo, are 30 de ani și vorbește română greu, își caută cuvintele. E rusofon. “E cam aceeași prezență ca la turul întâi, probabil nu vor veni mult mai mulți la vot până la final”, mi-a spus Dmitri, duminică la prânz.
Tot el mi-a explicat: în Găgăuzia sunt cam 130.000 de votanți pe liste și majoritatea sunt rusofoni. În diaspora, există aproape un milion de moldoveni (din care aproape jumătate în Rusia), dar nu mai mult de o sută și ceva de mii de buletine de vot. E amabil și deschis, chiar dacă ar prefera să vorbim în rusă.
L-am întrebat cum votează și mi-a spus direct:
“Eu prefer spre est, nu spre vest. De ce? Noi avem o relație comercială bună cu Rusia, tradițională, în Uniunea Europeană sunt prea multe reguli, e mai greu să ducem mărfuri acolo. Adică e bine să fim un stat independent și să avem relații și cu Rusia și cu UE, dar cu Rusia e mai ușor”. Dmitri mai are un argument pentru care nu votează cu candidații pro-europeni: “Ei numa’ se dau pro-europeni, dar de fapt au furat cât au fost la guvernare. Miliardu’, știți?”. S-a referit, desigur, la frauda de un miliard de dolari constând în împrumuturi de la trei bănci moldovenești, bani nereturnați. În acest caz, fostul premier Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare.
Votanții Maiei au sperat că tinerii vor conta
Secția 120 se află pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, într-o clădire masivă care adăpostește multe instituții publice: Curtea de Apel Chișinău, Bursa de Mărfuri a Moldovei. Bursa de Valori etc. Deasupra ferestrelor de la etajul întâi al clădiri, în mozaic verde, se află câte o seceră și un ciocan, elemente decorative din trecut pe care nu le-a înlocuit nimeni. În jurul orei 11, în secție se aflau vreo șapte cetățeni care votau.
Tot acolo, Felicia Iațcun, o observatoare din partea reformatoarei Maia Sandu, finalista turului al doilea (alături de socialistul Igor Dodon). Era optimistă:
“Eu cred că Maia va câștiga, cred că tinerii se vor mobiliza la vot, mai ales că vor avea și transport gratuit spre secțiile din țară, de unde sunt ei (e vorba de o mobilizare a alegătorilor pro-europeni, care se oferă să transporte studenți din Chișinău care nu pot vota în Capitală – n.r.). Cred că și diaspora va conta.”. În viziunea ei, totul va fi bine “dacă nu se va frauda votul, de asta suntem în secții, să nu se fure voturi”.
Dar știe și ea că, dacă au fost tentative de fraudă, acestea s-au întâmplat departe de ochii observatorilor și presei, în orașe mici și comune. Adică acolo unde afișele mari, galbene, pe care scrie cu litere vizibile de departe, “Ieșim la vot!”, nu prea au ajuns. Afișe distribuite de echipa Maiei Sandu.
Cu votantul la cultura militară
Secția de vot 123 s-a aflat în Centrul de Cultură și Istorie Militară de pe strada Tighina. Imaginile cu eroi necunoscuți, militari, scene de luptă și eroism de pe pereți contrastează cu mesele prozaice pe care se află liste, buletine de vot și ștampile. Ca în toate secțiile de vot din Moldova, nu au existat cabine de vot, ci doar niște paravane acordeon după care se afla o masă pentru aplicat ștampila pe buletin. Sala cu podea de marmură și tavan foarte sus era mult prea mare pentru cei trei-patru alegători prezenți. O observatoare de la ONG-ul Promo Lex se plictisea, vorbind la telefon. Părea foarte tânără. Ușor timorată. Nu chiar genul care să se bată să reclame o fraudă, dar aparențele pot fi înșelătoare. “Avem birou de presă la Promo Lex, eu nu știu ce să vă spun”, mi-a răspuns, anxioasă, la tot ce am întrebat-o. Afară ploua și trotuarele erau aproape pustii.
