21.5 C
București
joi, 30 iunie 2022
AcasăLifestyleFoodComoara de la Castelul Roznovanu

Comoara de la Castelul Roznovanu

» Paisprezece care ticsite de podoabe din aur si argint. O asemenea avere poate inflacara mintea oricui. Averea despre care vorbim ar apartine miscarii revolutionare Eteria, dupa unele istorisiri, ori ar fi ultimul tribut al Moldovei trimis la Inalta Poarta si deturnat de haiduci.

» Singurul lucru cert este ca si in prezent multi sateni din comuna ieseana Victoria viseaza la bijuteriile sclipitoare si sapa galerii in pamantul lutos, cautand tunelul ascuns din vechiul castel al vistiernicului Iordache Rosetti-Roznovanu.

Povestea tezaurului ingropat de sustinatorii Revolutiei de la 1821 nu este cuprinsa in nici un tratat de istorie, dar batalia care a avut loc pe sesurile Prutului intre armata Eteriei si turci, terminata intr-o baie de sange, este prezenta in toate hrisoavele vremii. Legenda tezaurului din cele 14 care cu aur si argint spune ca aceasta comoara apartinea "batalionului sacru" al eteristilor, condus de Iordache Olimpiatul, care se retragea spre Rusia din fata armatei turce. Grupul eteristilor s-a despartit. O parte dintre ei  – circa 25 de persoane –, care detineau si comoara, au fost adapostiti la castelul fortificat al boierilor Roznovanu din comuna Victoria. Aici tinerii eteristi au luptat vitejeste cu armata turca, insa au fost ucisi pana la unu. Despre comoara se spune ca ar fi fost ascunsa in perimetrul fostului Castel Roznovanu, unde a ramas pana astazi. In ciuda eforturilor cautatorilor impatimiti de comori, tezaurul a ramas nedescoperit. In opinia unor specialisti, aurul si argintul nu au fost cautate unde trebuie, ci dincolo de granita naturala a Prutului.

Istoria, desprinsa din carti
La nici doua saptamani dupa moartea lui Tudor Vladimirescu, Alexandru Ipsilanti este zdrobit de turci la Dragasani (7/9 iunie 1821). "Doar tinerii din «batalionul sacru» au luptat eroic, in timp ce Ipsilanti se retragea spre Rusia, iar ramasitele Eteriei se retrasesera in mare graba in Moldova, sub comanda lui Iordache Olimpiatul, jefuind totul in cale", se povesteste in lucrarea "Tragedia sau, mai bine zis, jalnica Moldovei intamplare dupa razvratirea grecilor la 1821" cum au ajuns jefuitorii la Iasi. Aici s-au despartit. Iordache si banda lui s-au retras catre munti, iar grosul armatei a trecut sub comanda cneazului Gheorghe Cantacuzino. Alaiul de 26 sau poate mai multi oameni a trecut prin Iasi si a fost adapostit in castelul fortificat al boierilor Roznovanu.

Grupul comandat de Iordache s-a refugiat la Manastirea Secu, unde, dupa un asediu al turcilor, s-a baricadat in clopotnita si s-a sinucis, umpland cladirea cu explozibil si dandu-i foc. Au murit toti. Grupul de la Castelul Roznovanu a luptat eroic in fortareata naturala. Turcii au fost nevoiti sa aduca si artileria, pentru a putea face spartura in zid. Coplesiti de armata turca, eteristii s-au retras, lasand castelul in mainile turcilor. Cativa dintre ei au reusit sa fuga spre Tara de Sus, iar cei mai multi au fugit peste Prut. Armata rusa se afla insa la post si i-a impuscat inca din apa. Intregul ses dintre Vulturi si Prut era presarat cu fugari. S-au aruncat in apa, tinandu-se de cozile cailor, dupa cum spune cronica veche. Numai ca nu se mai pomeneste nimic de carele cu bogatii jefuite.

In cautarea comorii
Unde au disparut comorile adunate de jefuitori? Peste Prut n-au trecut, din cauza ca Rusia se declarase impotriva Eteriei, grupurile de talhari au fugit calari si aveau interesul sa fie cat mai usori. Ei au fost lichidati de poterele turcesti. "Primul care mi-a vorbit despre misterul de la Victoria a fost colonelul Nicolae Scriban. Pe mine m-a interesat mai mult activitatea sa ca numismat. Era posesorul, pe langa alte piese, al asa-numitului «os al lui Parvan» si al unei raritati care se numea «barilul iranian de la Corsibed». Astfel, am aflat despre «comoara ingropata» din fostul castel al Roznovanilor. Dar unde a fost ingropata? Nimeni nu a aflat pana acum. Nici macar o moneda, cat de nesemnificativa, nu a fost descoperita in zona", povesteste Gheorghe Ungureanu, fostul director al Arhivelor Statului din Iasi.

Toata zona din imprejurimile fostului castel este asemenea unui fagure de albine, plin de gropi sapate de mana omului. "Multi mineri au venit aici dupa disponibilizarile din Valea Jiului. Au zis ca le-a pus Dumnezeu mana-n cap. Dar comoara parca-i blestemata. I-a inghitit pamantul. Cauta toti un tunel secret care duce spre catacombele castelului, unde se spune ca ar fi ingropata comoara. Babele spun ca, in noptile cu clar de luna, din unele gropi sapate tasnesc flacari vinetii. Eu am 54 de ani, dar nu am vazut asa ceva", a precizat Vasile Ababii, un satean care spune ca nu a cautat niciodata in lut. Unul dintre cei mai varstnici cautatori, Gheorghe Diaconu, isi aminteste ultimele clipe de viata ale castelului de la Victoria.

"Niki Roznovanu a fost cel care a plecat ultimul din cladire, inainte de venirea rusilor. Eu am lucrat la castel si stiu ca au existat foarte multe bijuterii acolo. Dupa ce s-au mai linistit apele, prin 1960, am inceput sa cautam. Sapam lutul ici si colo, ba langa ruinele castelului, ba prin padure, in speranta ca vom gasi ceva-ceva. N-am avut noroc. Poate copchiii astia or sti pe unde sa sape", ne spune Gheorghe Diaconu, aratand catre nepotii sai adolescenti. Batranii sustin ca ar exista si o harta pe un hrisov, informatiile fiind criptate, practic, in harta vechilor hrube in care erau torturati iobagii carcotasi. Aceste hrube erau foarte adanci si amplasate intr-o extremitate a domeniului, la aproximativ 80 de pasi la vest de poarta principala a conacului. In perimetrul inconjurat de zidul fortificat mai era conacul, iar la distanta de 230 de pasi se afla biserica. De la amplasamentele celor doua porti a plecat toata incurcatura care le-a dat de furca tuturor cautatorilor: poarta 5 a fost facuta intre anii 1840-1870 pentru a se scurta drumul catre Sculeni si catre Iasi, "taindu-se" un nou drum, pe culmea dealului, catre calea principala de acces, care era soseaua spre Iasi.

Drumul vechi, in apropierea caruia s-ar fi aflat comoara, cobora prin Valea Manastirii, fiind foarte sinuos; se pierdea mult timp din cauza ocolisurilor inutile si a terenului mocirlos. Acum, drumul vechi nu mai poate fi identificat in teren decat daca se numara aproximativ 50 de pasi de la intersectia drumului care vine din Valea Manastirii cu cel care porneste din sosea si urca spre fostul conac. Pasii trebuie numarati inspre Stanca Roznovanu. O batrana, care in 1821 era fata in casa, stia cu siguranta ca toate bogatiile au fost bagate in hruba dintre al doilea si al treilea stejar, numarati dinspre poarta. Or, toti cautatorii au sapat dinspre noua poarta, si nu langa cea veche, care intre timp a fost data uitarii. Foarte multi sateni sustin ca tezaurul a infierbantat mintile constructorilor de la soseaua Iasi-Sculeni, al carei santier a fost incheiat in urma cu doar un an.

"Au venit intr-o seara cu doua buldozere si un «castor» si au inceput sa darame la lutaria lui Ianuc. Au sapat toata noaptea, pana dimineata. Nu mai puteai sa intri nici cu caruta. Cred ca, daca zvarcoleam noi pamantul, nu reuseam asta nici in zece ani. Uitati, aici se vad urmele excavatorului. Dimineata au strans utilajele si au plecat catre sosea ca sa nu-i prinda sefii. Au rasturnat totul in cale", povesteste Gheorghe Diaconu.

Sapaturi pe un teren plin cu munitie
Primarul din Victoria este sceptic cu privire la existenta unei comori: "Sunt oameni aventurieri, domnule. Sapa unde au fost depozite de munitie. Pai, dumneavoastra stiti cata munitie neexplodata ascund dealurile astea? Eu trebuie sa-i gonesc de fiecare data. Au explodat proiectile si i-au facut praf pe cautatorii de comori. Unii au ramas betegi pe viata. Dar ce, recunoaste vreunul? Daca-l intrebi de ce nu are o jumatate de mana sau un picior, iti spune ca s-a surpat malul la lutarie cand facea chirpici pentru casa. Dar el cauta dubloni, ludovici si alte asemenea bazaconii care exista numai in mintea lor fierbinte. Nu este nici o comoara aici", spune Daniel Cretu, primarul comunei Victoria.

Istoricii ieseni exclud din start existenta unei asemenea comori, mai ales ca sesul Prutului a fost teatru de razboi si in primul si in al doilea razboi mondial si, daca ar fi existat, urmele tezaurului ieseau la iveala. "Eu nu cred in asemenea povesti. stiu ca acolo au murit oameni cautand comoara, ca rusii au bombardat castelul si au ras de pe fata pamantului tot pentru a da de urma tezaurului eteristilor, dar nu s-a gasit nici macar o insemnare din acele vremuri despre o asemenea comoara. Mai mult, nu a fost descoperita vreo harta sau un indiciu cat de mic, mai ales ca locul a fost scormonit, domnule, nu gluma. si acum, daca mergeti acolo, oamenii va vor spune ca au auzit de comoara, dar se eschiveaza, prin diverse indeletniciri, sa mai sape.

De exemplu, intr-un timp, in imediata vecinatate a fostului palat au fost amenajate zeci de lutarii, unde s-a sapat chiar si cu excavatorul. Din punct de vedere istoric, acolo nu este nici o comoara", spune si un istoric iesean, prof. univ. dr. Ioan Caprosu de la Universitatea "Al.I. Cuza".

 

» Marirea si decaderea castelului
Castelul Roznovanu de la Victoria a cunoscut stralucirea, dar si o decadere dramatica la navalirea rusilor, catre finalul celui de-al doilea razboi mondial. Acum nu mai exista decat o singura bucata de zid care mai aminteste de frumusetea sa de odinioara si cateva poze alb-negru aratand ce a fost altadata in locul monumentului ridicat pentru cinstirea eroilor romani cazuti pe campurile din lunca Prutului. La inceputul secolului al XIX-lea, vistiernicul Iordache Rosetti-Roznovanu dispunea construirea unui impunator castel. Palatul s-a impus in epoca prin gustul si luxul desavarsite si s-a bucurat de prestigiu nu doar datorita bogatiei pe care o etala, ci si datorita musafirilor de peste hotare care i-au trecut pragul.

Eu am lucrat la castel si stiu ca au existat foarte multe bijuterii acolo. Dupa ce s-au mai linistit apele, prin 1960, am inceput sa cautam." Gheorghe Diaconu, localnic

Cele mai citite

Să-l cinstim pe Don Virgil!

Don Virgil e astăzi minunea prăvălită din cerul tranziției dintre capitalismul sterp și abisul lumii fără povara proprietăților. Ca un zmeu s-a bătut în jurul...

Să-l cinstim pe Don Virgil!

Don Virgil e astăzi minunea prăvălită din cerul tranziției dintre capitalismul sterp și abisul lumii fără povara proprietăților. Ca un zmeu s-a bătut în jurul...
Ultima oră
Pe aceeași temă