13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleFoodCele patru motive pentru care explodează Orientul Mijlociu

Cele patru motive pentru care explodează Orientul Mijlociu

Tragica escaladă din week-end, de la execuţia şeicului şiit Al-Nimr la ruptura relaţiilor între Riad şi Teheran, ridică la cote exacerbate temperatura într-o regiune deja aflată în clocot.

Decizia Arabiei Saudite de a rupe relaţiile diplomatice cu Iranul a fost urmată de Bahrein şi Sudan şi se anunţă o escaladare a tensiunilor în regiune cu urmări încă incalculabile. Evenimentele aţâţă polarizarea confesională în ţările regiunii, multe prinse în cleştele saudito-iranian şi nu se poate anticipa dimensiunea revoltei lumii şiite.  Comunitatea internaţională face eforturi pentru dezamorsarea acestei situaţii devenite explozivă care ameninţă nu numai Orientul Mijlociu.

Prima victimă a ruperii relaţiilor diplomatice dintre Iran şi Arabia Saudită este Yemenul – negocierile de pace în acest stat ar fi trebuit reluate în ianuarie. Yemenul a plonjat în război din martie anul trecut. Arabia Saudită a creat o alianţă de state arabe pentru susţinerea guvernului  şi combaterea rebelilor huthi, pe care Riadul îi consideră  agenţi iranieni la frontierele sale.

Tensiunea dintre cele două mari puteri din Orientul Mijlociu este rezultatul unei vechi rivalităţi între state care luptă fiecare pentru apărarea şi extinderea ariei lor de influenţă. Regatul saudit, care adăposteşte cele două principale locuri sfinte ale Islamului, Marea Moschee din Mecca şi Moscheea Profetului din Medina, se prezintă ca ansamblator al lumii sunnite, ramura principală a Islamului. Iranul, teocraţie şiită, o confesiune minoritară în lume, contestă această dominaţie. La care se adaugă rivalitatea dintre o monarhie şi o republică islamică, între aria culturală arabă şi cea persană, ca şi o competiţie economică pe piaţa petrolului, exacerbată de căderea preţului aurului negru.

Cele două ţări se înfruntă prin aliaţi interpuşi pe mai multe fronturi: în Irak, în Siria şi în Yemen. Dacă Iranul este interesat într-o normalizare diplomatică după acordul său nuclear cu marile puteri mondiale, Salman, noul rege al Arabiei Saudite, caută să-şi demonstreze fermitatea şi să-şi păstreze influenţa pe fondul dezangajării în regiune a aliatului său american.

Regional, politic, geopolitic

Războiul în curs din Yemen opune huthi din nordul ţării, proveniţi  din minoritatea zaidită, ramură a şiismului, forţelor loialiste, fidele preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi. Potrivit lui Fares Al-Muslimi, specialist în Yemen la Centrul Carnegie pentru Orientul Mijlociu, „conflictul a fost regional, politic, chiar geopolitic, dar abia după ce huthi au cucerit capitala confruntarea a căpătat o dimensiune religioasă”. Îngrijorate să vadă dezvoltându-se o rebeliune şiită la frontiera lor de sud, autorităţile saudite s-au angajat militar la 26 martie alături de loialiştii preşedintelui Hadi. Au lansat raiduri aeriene şi au furnizat material şi trupe la sol, în fruntea unei coaliţii de nouă ţări arabe. Arabia Saudită estimează că Iranul ar putea controla huthi, cum a făcut-o cu Hezbollahul şiit în Liban.

În nouă luni, războiul din Yemen a făcut 6.000 de morţi, 28.000 de răniţi şi 2.500.000 de refugiaţi, potrivit ONU. Conflictul pare blocat şi la 15 decembrie a fost decretată o încetare a focului şi au fost angajate negocieri de pace în Elveţia, într-un loc păstrat secret. Discuţiile, rămase indirecte, s-au încheiat după cinci zile fără rezultat concret. Reprezentanţii forţelor loialiste şi ai rebelilor huthi conveniseră să se reîntâlnească la 14 ianuarie, dar escalada diplomatică dintre Arabia Saudită şi Iran face imposibil succesul acestei noi runde de negocieri. „Pentru Riad şi Teheran, Yemenul este noua zonă de front. Este un război low cost, un loc pentru a-şi arăta muşchii”, a explicat Farea Al-Muslimi.

Prelungirea războiului în Yemen creează o situaţie de haos favorabilă proliferării grupurilor teroriste. Organizaţia Al Qaeda în peninsula arabică, AQPA, principala ramură a nebuloasei teroriste, a profitat de război pentru a-şi întări poziţia în sudul ţării. AQPA este concurată de Statul Islamic, care a perpetuat primele atentate în martie asupra moscheilor şiite, înainte de a ataca ţinte militare şi guvernamentale.

Conflict verbal

Animozitatea irano-saudită datează de la revoluţia din 1979 şi susţinerea saudită pentru Irak în cursul războiului de opt ani cu Iranul. Şi s-a agravat după căderea lui Saddam Hussein, în 2003, şi din nou în cursul primăverii arabe, când rivalitatea strategică a luat un curs explicit sectar – sunniţii saudiţi şi şiiţii iranieni. Dar ostilitatea reciprocă a crescut brusc după ce 1.849 pelerini au murit în busculada de la Mecca, 500 dintre ei fiind iranieni. Teheranul a atacat legitimitatea revendicării musulmane a dinastiei Al Saoud ca fiind „gardianul celor două moschei”.

Războiul verbal este legat de acordul nuclear din iulie, văzut de iranieni drept biletul lor de ieşire din izolarea internaţională şi de către saudiţi ca o temerară concesiune datorată slăbiciunii preşedintelui american. Media iraniană condamnă regulat ceea ce descriu drept susţinere saudită a Al Qaeda şi a Statului Islamic şi denunţă „războiul psihologic” dus de saudiţi. Aceştia, la rândul lor, acuză iranienii de minciuni proferate prin intermediul media de stat.

Relaţia Arabia Saudită-Iran este astăzi atât de rea cum nu a fost niciodată, susţine istoricul Ali Ansari, de la Universitatea St. Andrews, subliniind că „am sperat că sub Rouhani ar putea avea loc o destindere cu saudiţii. Dar dinamica regională a făcut acest lucru imposibil”. Pe acest fond conflictual, nu este de mirare că execuţia lui Al-Nimr a fost scânteia care a aprins fitilul.

Războiul urmaşilor lui Mahomed

Execuţia şeicului Nimr Al-Nimr a inflamat lumea şiită şi adânceşte prăpastia dintre cele două confesiuni ale Islamului –
sunniţi şi şiiţi. În ce constă diviziunea, care sunt realităţile religioase?

Principalele subiecte care divizează de peste 1.000 ani musulmanii sunniţi, majoritari în Arabia Saudită, şi şiiţi, majoritari în Iran, au apărut când s-a pus problema succesiunii Profetului Mahomed, în 632. Unii estimau la acea vreme că succesorul trebuie ales dintre discipolii săi, în timp ce alţii – şiiţii (partizanii) lui Ali – afirmau că Mahomed îl alesese pe Ali, vărul său, ca succesor. Pentru sunniţi, Abou Bakr, un confident al Profetului, a devenit primul succesor. El a fost urmat de alţi doi din cercul apropiaţilor adepţilor lui Mahomed, Ali fiind pe a patra poziţie. Dar, aliaţii acestuia nu i-au recunoscut nici pe Abou Bakr, nici pe ceilalţi doi succesori.

Şiiţii poartă o mare stimă familiei Profetului, în special lui Ali şi celor doi fii, Hassan şi Hussein. Imamul Hussein a fost ucis cu întreaga sa familie în anul 680 şi comemorarea morţii sale este marcată în fiecare an în ziua Achoura, cu participarea a milioane de pelerini şiiţi. Şiiţii îl consideră pe Ali primul succesor al Profetului şi estimează că el este, la fel ca cei 11 succesori imami, model de urmat. Islamul şiit are un cler ierarhizat, cu religioşi care ocupă ranguri mai mult sau mai puţin înalte (imam, ayatollah), ceea ce nu are Islamul sunnit. Şiiţii cred că al 12-lea succesor al Profetului, care a dispărut, va reveni pe pământ pentru a instaura dreptatea şi pacea înaintea zilei Judecăţii de Apoi. Musulmanii sunniţi consideră cei patru succesori ai Profetului califi „bine ghidaţi” şi nu acordă vreo semnificaţie particulară liderilor care au venit după aceea. Musulmanii şiiţi îl menţionează pe Ali în shahada şi au zile de sărbătoare şi doliu distincte de sunniţi, bazate pe reverenţa faţă de familia Profetului, în special ceremoniile de Achoura şi Arbaeen, consacrate comemorării imamului Hussein, mort ca martir.

Musulmanii sunniţi şi şiiţi au în comun numeroase credinţe şi practici, în special cei cinci piloni ai Islamului care cuprind pelerinajul la Mecca şi cele cinci rugăciuni cotidiene.

Repartiţia celor două ramuri ale Islamului este mai echilibrată în Orientul Mijlociu, unde se află puternice comunităţi şiite, majoritare în Iran, Irak şi Bah­rein. Iranul, unde 90% din cele 79 milioane de locuitori sunt şiiţi, este cea mai mare ţară şiită din lume şi se solidarizează în general cu alte comunităţi şiite mai puţin puternice din alte ţări. Dincolo de Orientul Mijlociu, există ramuri ale şiismului în trei ţări vecine Iranului – Azerbaidjan, Pakistan şi Afganistan, dar şi în India.

Arabia Saudită, unde au loc pelerinajele de la Mecca şi Medina, este considerată centrul Islamului sunnit şi regele său „gardianul celor două moschei sfinte” care se află în cele două oraşe. În Egipt, la Cairo, se află Universitatea al-Azhar, prezentată ca instituţia academică cea mai importantă a Islamului sunnit.

Violențele se răspândesc

Nouriel Roubini, preşedintele Roubini Economic şi profesor de economie la Stern School of Business la Universitatea New York, analiza anul trecut criza din Orientul Mijlociu şi riscurile mondiale. El preciza că printre  riscurile geopolitice actuale nici unul nu îl  depăşeşte pe cel al arcului de instabilitate care se întinde din Maghreb la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan. În timp ce amintirea „primăverii arabe” se îndepărtează, instabilitatea de-a lungul acestui arc se agravează. Concret, în primele trei ţări ale primăverii arabe, Libia a devenit un stat împărţit şi controlat de facţiuni militare, Egiptul a revenit la un regim autoritar şi Tunisia este economic şi politic destabilizată de atacuri teroriste.

Violenţele şi instabilitatea din Africa de Nord se răspândesc în Africa Subsahariană, în Sahel, aflat în mâinile Jihadului care s-a infiltrat în Africa de Est. Ca şi în Libia, războaie civile fac ravagii în Irak, Siria, Somalia şi Yemen. Afluxul de refugiaţi proveniţi din Siria şi Irak destabilizează Iordania, Libanul şi Turcia. În acest moment, în timp ce conflictul  dintre Israel şi palestinieni este în suspans, Hamas în Haza şi Hezbollah în Liban reprezintă o ameninţare cronică de violente confruntări cu Israelul.

În acest mediu regional instabil are loc o mare luptă pentru dominaţie regională între Arabia Saudită sunnită şi Iranul şiit care se derulează în Irak, Siria, Yemen, Bahrein şi Liban. În timp ce acordul nuclear încheiat de Iran cu puterile mondiale ar putea  reduce riscul proliferării, ridicarea sancţiunilor economice impuse Teheranului va furniza liderilor săi resurse financiare care vor permite ajutarea susţinătorilor lor şiiţi. Spre est, Afganistanul (unde grupul renăscut al talibanilor ar putea reveni la putere) şi Pakistanul (unde islamiştii din această ţară constituie o ameninţare constantă pentru securitate) riscă să devină state instabile. Şi, peste toate, s-a adăugat intervenţia grupării jihadiste Statul Islamic, care controlează vaste teritorii în Irak şi Siria, ameninţă să-şi extindă teroarea în Libia şi comite atentate în Occident.

Occidentul trebuie să înţeleagă că un  Orient Mijlociu haotic poate destabiliza întreaga lume. Războaiele civile au transformat deja milioane de persoane în refugiaţi care pot destabiliza Europa economic şi social, ceea ce va avea un puternic impact asupra economiei mondiale. În plus, în timp ce majoritatea regiunii începe să fie cuprinsă de mari tulburări, preţurile petrolului se prăbuşesc.

În trecut, instabilitatea geopolitică în regiune a declanşat trei recesiuni mondiale. De această dată, instabilitatea Orientului Mijlociu este mult mai gravă şi generalizată.   

 

„Arcul şiit“, care reuneşte Iranul, Siria, Liba­nul şi Irakul, a devenit un element deter­wwminant în raportul de forţe în Orientul Mijlociu.

Cele mai citite

Polonia va trimite trupe militare la Jocurile Olimpice de la Paris

Ministrul polonez al apărării a anunțat joi că țara sa va trimite întăriri militare, potrivit flashscore.ro. "Forțele armate poloneze se vor alătura coaliției internaționale...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă