15.7 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăLifestyleFilmul R.M.N în selecția oficială de la Cannes 2022

Filmul R.M.N în selecția oficială de la Cannes 2022

A 75-a ediție a prestigiosului eveniment cinematografic va avea loc între 17 și 28 mai. Printre numele cu greutate aflate în competiție se află regizorii David Cronenberg, Jean-Pierre și Luc Dardenne, Park Chan-wook, Arnaud Desplechin,  Hirokazu Kore-eda, Kelly Reichardt, dar și românul Cristian Mungiu, cu noul său film, „R.M.N”.

De marți, 17 mai, până sâmbătă, 28 mai, cele mai importante filme realizate recent în lume vor fi prezentate la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, cel mai prestigios eveniment de profil din lume. După ce a depășit provocarea recentă reprezentată de pandemie, Festivalul revine, la cea de-a 75-a aniversare, în intervalul consacrat. 

În această dimineață, președintele festivalului, Pierre Lescure, și directorul artistic al acestuia, Thierry Frémaux, au anunțat selecția evenimentului, la cinematograful UGC Normandie, aflat în Paris, pe Champs-Elysées. Printre titlurile selectate în festival se numără filme din Franța, Statele Unite, Belgia, Suedia, Coreea de Sud, Iran, Italia,  Polonia, Japonia, dar și două producții din România.  

Unul dintre titlurile sonore care se vor regăsi în faimoasa competiție este așteptatul „Top Gun: Maverick”, cu Tom Cruise în rolul principal. Celebrul actor va fi sărbătorit special de festival printr-o retrospectivă a carierei prezentată înainte de proiecția filmului. De asemenea, la Cannes se va vedea filmul biografic „Elvis”, noul titlu al lui Baz Luhrmann, în care tânărul Austin Butler evocă magia regelui rock’n’roll-ului, cu Tom Hanks în rolul impresarului său. Încă nu s-a comunicat cine va fi președintele juriului în acest an și nici ce film va fi proiectat în deschiderea festivalului, în ziua de 17 mai. 

Între regizorii veterani care se întorc la Cannes pentru a-și prezenta filmele se numără regizorul George Miller, al cărui film, „Three Thousand Years Of Longing”, cu Idris Elba și Tilda Swinton în rolurile principale, va fi lansat aici. Tot la festival se va vedea și noua producție marca David Cronenberg, „Crimes Of The Future”, cu Léa Seydoux, Kristen Stewart și Viggo Mortensen. Printre numele mari care vor veni la Cannes se numără și Arnaud Desplechin,  Jean-Pierre și Luc Dardenne, Hirokazu Kore-eda, Park Chan-wook și Jerzy Skolimowski. 

Regizorul ucrainean Sergei Loznitsa va fi prezent în festival cu filmul „The Natural History Of Destruction”, prezentat în cadrul unor proiecții speciale. 


Regizorul Cristian Mungiu revine la Cannes

Cineastul român Cristian Mungiu este o prezență deosebit de apreciată la Festivalul de la Cannes, care i-a acordat Palme d’or pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007), premiul pentru cel mai bun scenariu pentru filmul „După dealuri” (2012) și premiul pentru cea mai bună regie pentru filmul „Bacalaureat” (2016). Regizorul român a fost prezent la Cannes încă de la lungmetrajul său de debut, „Occident” (2002), care a fost invitat să participe la festival în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs. 

În 2013, regizorul Cristian Mungiu a fost membru al juriului Festivalului de la Cannes, prezidat de Steven Spielberg, iar anul trecut a fost invitat la festival în calitate de președinte al juriului secțiunii Semaine de la Critique. 

Anul acesta, cineastul Cristian Mungiu revine în competiție la Cannes, cu noul său film, „RMN”, aflat în selecția oficială. Povestea are în centru întoarcerea în satul natal, în preajma Crăciunului, a lui Matthias, un român plecat la muncă în Germania.

Bărbatul încearcă să se implice în educația lui Rudi, băiatul lui, care crește fără el, să aibă grijă de tatăl său, rămas singur și să o revadă pe femeia pe care o iubește în taină. Venirea unor oameni noi, angajați la mica fabrică din sat va tulbura însă liniștea locuitorilor, scoțând la iveală conflicte mocnite și reacții imprevizibile ale oamenilor în fața schimbării.  Filmările au fost realizate în satul Rimetea din județul Alba și în alte câteva localități din Transilvania. Rolurile principale sunt jucate de Marin Grigore și Judith State. 

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Risc de război nuclear, avertizează laureații premiului Nobel pentru Pace

Liderii grupului de supraviețuitori ai bombei atomice, distins cu Premiul Nobel pentru Pace, au avertizat că riscul unui război nuclear crește Comitetul Nobel norvegian a...

Ucis în bătaie de un subaltern după ce i-a refuzat criminalului să facă un schimb de tură

Un bărbat din judeţul Braşov a murit după ce a fost bătut crunt de către un coleg de serviciu care îi era subaltern, pe...

Peste 200 de produse de parfumerie, îmbrăcăminte, încălțăminte și de marochinărie contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit peste 200 de produse de parfumerie, îmbrăcăminte, încălțăminte și articole de marochinărie, care sunt suspectate a fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă