16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăLifestyleExercițiu de imaginație: cum am obține ce avem nevoie, într-o lume în...

Exercițiu de imaginație: cum am obține ce avem nevoie, într-o lume în care nu mai există bani?

Pe măsură ce starea de urgență se prelungește iar perspectiva de a ieși din izolare și de a ne relua viața așa cum o știam se îndepărtează, devine tot mai clar că e nevoie să ne gestionăm cu atenție resursele și că e posibil să renunțăm la unele lucruri care ne mai țineau ancorați în normalitatea de dinainte de pandemie.

 

În contextul în care, deși banii sunt mai puțini, nevoile se mențin iar păstrarea obiceiurilor rămâne obligatorie, pentru buna noastră stare mintală, poate e necesar să ne îndepărtăm cu doi pași de situația curentă și să schimbăm puțin paradigma. Dacă ne-am imagina că am ajuns într-un viitor paralel, în care nici pandemia, dar nici banii nu mai există, oare cum am face să ne asigurăm și cele necesare, și cele dorite? Simplu – prin troc sau, în limbaj de zilele noastre, barter. Practica de a face schimb de produse și / sau de servicii s-ar împământeni iar puținii bani rămași ar fi tratați ca obiecte de colecție.

 

Ideea de schimb de produse și servicii a apărut pe la finalul lunii martie, după ce NO.MAD Talks organizase deja Online Meetups, întâlnirile online pentru susținerea comunității de freelanceri vreme de vreo două săptămâni. La exact o lună după lansarea sesiunilor, după 13 întâlniri la care au spus prezent peste 350 de participanți, noul concept s-a copt și a devenit NO.MAD Kind Market, o platformă de schimb de produse și servicii între freelanceri și antreprenorii locali.

 

În urma întâlnirilor la care o serie de profesioniști au vorbit despre cum să îți crești venitul prin metode alternative, elaborarea unui buget de criză, măsurile luate de stat pentru freelanceri, cum să lucrezi pe platforme internaționale, organizarea conferințelor online, productivitate și time management dar și despre găsirea și păstrarea motivației, tehnici de mindfulness care să ne ajute în lucrul de acasă, metode aplicate de relaxare, cum să îți gestionezi emoțiile și cum să îți păstrezi echilibrul, a devenit tot mai clar că freelancerii au strâns rândurile și formează o comunitate mai unită ca niciodată.

 

Surpriza a venit din faptul că freelancerii au reprezentat doar o treime din participanții la NO.MAD Talks Online Meetups, ceilalți fiind în numere aproape egale și specialiști angajați dar și antreprenori care au contribuit cu propuneri de teme și feedback, care au povestit despre provocările pe care le întâmpină și care au cerut și și-au oferit ajutorul.

 

Astfel, un proiect care să le faciliteze colaborarea, într-o perioadă în care freelancerii au timp, expertiză și abilități de oferit iar antreprenorii și afacerile locale au nevoie de consultanță și servicii de marketing și comunicare, mai ales dacă au făcut trecerea business-ului din offline în online, a fost următorul pas firesc.

 

Deși bugetele sunt reduse drastic sau aproape inexistente, Kind Market oferă o soluție și pentru freelancerii care astfel continuă să aibă de lucru dar și pentru antreprenorii care își pot ține, cu ajutorul specialiștilor, business-urile vii și relevante pe perioada stării de urgență, fără alte cheltuieli în afara serviciilor sau produselor ce rezultă din activitatea lor.

 

“Să muncești câteva ore și să primești cafea de specialitate de la coffee shop-ul tău preferat, un coș cu legume proaspete sau produse de îngrijire realizate handmade nu sună chiar rău, nu? Iar, pe de altă parte, să ai sprijinul și know-how-ul unui specialist care să te ghideze rapid și eficient pentru a fi vizibil în online, în serviciile căruia poate nu ți-ai permite să investești pe timp de criză e o oportunitate excelentă de creștere.”, povestește Iunieta Sandu, fondator NO.MAD Talks.

 

Așadar, freelancerii care vor să-și pună la dispoziție serviciile în schimbul altor servicii sau produse, afacerile locale care oferă produse pentru diverse servicii de marketing și comunicare, antreprenorii care au nevoie de consultanță din partea freelancerilor și companiile care au nevoie de servicii din partea freelancerilor și oferă produse sau servicii în schimb își pot înregistra cererea și oferta pe NO.MAD Kind Market în câteva minute. Echipa NO.MAD Talks centralizează nevoile și ofertele primite de la freelanceri, antreprenori și afaceri locale, face un matching între ele iar în fiecare zi de marți, toți cei înscriși vor primi o propunere cu oamenii care au nevoie de ajutorul lor și cu cei potriviți să-i ajute.

 

Totodată, NO.MAD Talks Online Meetups continuă vineri, pe 24 aprilie, cu o întâlnire despre creativitate în care Anca Ghinea, Creative Manager, fost editor colaborator al revistei FEMEIA, inițiatoare a site-ului kreatoria.ro, speaker, trainer acreditat și mamă a gemenilor Sarah și Nicholas, va povesti despre potențialul care există în fiecare dintre noi și despre inspirația de care avem nevoie pentru a porni la drum.

Meetup-urile sunt gratuite, iar locurile se rezervă completând formularul următor

 – https://forms.gle/DcUJacwH3vm9pp728

Participanții primesc cu o zi înainte de meetup pe e-mail toate detaliile tehnice de care au nevoie pentru a intra în conferință.

 

Pe https://www.nomadtalks.ro/ publicăm jurnale de lucru de acasă primite de la freelanceri, dar și articole cu sugestii și recomandări de la freelanceri pentru cei lucrează de acasă pentru prima dată.

 

Parteneri media: Europa FM, Iqads, Start-up.ro, Ziare.com, Business24, The Institute, Igloo PRwave, Iqool, Zile și Nopți,The Trends, România Pozitivă, Feeder, Munteanu, kreatoria.ro.

 

Despre NO.MAD Talks

 

NO.MAD Talks este un eveniment lunar de networking și educație dedicat freelancerilor și antreprenorilor la început de drum, fondat de Iunieta Sandu. Mai multe detalii despre concept sunt disponibile pe www.nomadtalks.ro.

Cele mai citite

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

Gabriela Ruse, OUT din turneul de la Antalya

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a avut o confruntare dificilă la turneul WTA 125 de la Antalya (Turcia), unde a fost învinsă în...

Sectorul 4 se transformă într-o oază urbană: Campanie de înverzire prin plantarea a peste 1500 de copaci

Într-o mișcare impresionantă de regenerare urbană, Sectorul 4 din București a dat startul unei ample campanii de înverzire, plantând peste 1500 de copaci. Această...
Ultima oră
Pe aceeași temă