Cum poți obține un permis pentru skijet?
În majoritatea cazurilor, cei care vor să conducă un skijet au nevoie de un permis pentru a putea face acest lucru. Legislația prevede foarte clar prin Ordinul 534 din 26/06/2007, publicat în Monitorul Oficial, partea 1, nr. 478, din 17/07/2007 care sunt condițiile legale pentru a manevra o astfel de ambarcațiune de agrement. Din păcate sunt destul de multe persoane care neglijează această obligativitate, punându-și propria viața și pe a celorlalți în pericol.
Acest regulament prevede, în mare, că:
• o ambarcațiune de agrement este orice ambarcațiune propulsata cu motor sau vele, al cărei corp are lungimea de 2,5 m până la 24 m, care nu transportă mărfuri și care este utilizată exclusiv în scopuri sportive sau recreative
• doar un skijet sub 2,5 m poate fi condus fără permis, indiferent de puterea motorului, pe ape interioare și maritime
• un skijet poate fi condus fără permis pe ape interioare, dacă are peste 2,5 m doar dacă are o putere a motorului mai mică de 3,68 kv.
Cum astfel de skijet-uri sunt destul de rare, pentru a conduce o astfel de ambarcațiune de agrement este nevoie de un Certificat Internațional de Conducător de Ambarcațiune de Agrement cu motor, Clasa C sau Clasa D, în funcție de zona în care vreți să conduceți.
Certificatul Internațional Clasa C vă acordă dreptul de a conduce astfel de ambarcațiuni pe mare până la distanța de 6 mile marine față de coastă.
Certificatul Internațional Clasa D dă dreptul titularului de a conduce ambarcațiuni de agrement pe căi navigabile interioare.
Ce condiții trebuie să îndeplinească o persoană pentru a fi admisă să participe la astfel de cursuri?
• să aibă vârsta minimă de 18 ani
• sa aducă un certificat medical care să ateste că este apt pentru a face acest lucru
• sa aducă o diplomă de studii în copie și în original
• sa aducă cartea de identitate în copie și original
• sa achite o taxă de participare.
Ce cunoștințe și deprinderi va dobândi un candidat pe durata cursurilor de la Școala Nautică PermiseBarcă.ro?
• Cunoașterea cadrului legislativ sub care se desfășoară activitatea ambarcațiunilor de agrement
• Cunoștințe teoretice de orientare pe mare
• Cunoștințe pentru a recunoaște și acționa corespunzător la semnele și semnalele de pe căile de navigație, la luminile, semnele și semnalele purtate de nave
• Regulamentele de navigație pe Dunăre sau pe mare (RND și COLREG)
• Însușirea procedurilor de căutare-salvare și supraviețuire
• Însușirea regulilor de menținere a ambarcațiunii în caz de avarii, noțiuni de construcție a ambarcațiunilor
• Îndemânarea și siguranța de sine în manevrarea fără riscuri a unei ambarcațiuni cu motor.
Cursurile practice se vor desfășura, în funcție de clasa aleasă, fie pe Marea Neagră, fie în Delta Dunării, fie pe lacurile Snagov, Herăstrău, Colibița etc și vor consolida cunoștințele teoretice.
Participanții vor obține un Certificat de Absolvire cu ajutorul căruia se vor putea înscrie la examenul final de la Autoritatea Navală Româna.
Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la numărul de telefon 0787 868 646 sau prin formularul de contact de pe site-ul PermiseBarca.ro
Învăță să conduci în siguranță un skijet !
Articol redactat și publicat de Edcora, Firma Promovare SEO