20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleDoi din cinci angajaţi români sunt nemulţumiţi de situaţia lor profesională

Doi din cinci angajaţi români sunt nemulţumiţi de situaţia lor profesională

Dintre angajaţii care se gândesc la o schimbare de carieră, puţin peste 10% se gândesc să îşi caute de lucru în afara ţării, potrivit raportului.

Cel mai important motiv pentru care românii şi-ar schimba jobul sau chiar cariera rămâne salariul, pentru mai mult de jumătate dintre cei care iau în calcul să facă un astfel de pas în 2019, urmat de lipsa oportunităţilor suficiente pentru dezvoltare profesională (39%) sau de nevoia de schimbare a angajatorului, a mediului de lucru ori a echipei (28,5%).

”Alţi aproape 18% dintre cei care se gândesc să-şi schimbe jobul nu se simt motivaţi în poziţia actuală, 14% îşi doresc mai mult timp liber, iar pentru 10,7% dintre respondenţi este dificil să avanseze în cadrul companiei. Nu în ultimul rând, aproximativ 27% susţin că nu le place ceea ce fac sau consideră că domeniul în care lucrează nu se potriveşte cu aptitudinile lor profesionale, majoritatea fiind din rândul angajaţilor care se gândesc la o reconversie profesională”, se arată în comunicat.

Când un angajat evaluează o nouă oportunitate de job, cele mai importante două criterii sunt, la egalitate, salariul şi beneficiile extra-salariale împreună cu programul de lucru, pentru circa 86% dintre respondenţi.

”Urmează domeniul de activitate al companiei, de care ţin cont 39,3% dintre angajaţi, şi proximitatea biroului faţă de casă, care contează la fel de mult ca perspectivele de dezvoltare în cadrul companiei, după cum au punctat 32% dintre respondenţii sondajului BestJobs. Totodată, candidaţii mai evaluează poziţia în piaţă şi reputaţia angajatorului (14,3%) şi inclusiv părerile despre angajator din social media (7,7%)”, se arată în comunicat.

În premieră, programul de lucru contează la fel de mult ca pachetul salarial la evaluarea unei oferte de job, pptrivit directorului general al BestJobs, Călin Fusu.

”Cu alte cuvinte, oamenii pun tot mai mult preţ pe echilibrul dintre viaţa la job şi timpul personal, pe care nu mai sunt dispuşi să-l sacrifice atât de uşor în folosul companiei. În plus, generaţia tânără este mult mai flexibilă şi dispusă la schimbări radicale în carieră, pe care le vede ca pe o provocare, dar şi ca pe un mod de a-şi descoperi talentele. De aceea vedem un procent atât de mare de salariaţi care vor să îşi schimbe jobul sau, mai mult, să ia decizia radicală de a-şi schimba complet domeniul de activitate”, a declarat Călin Fusu.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă