12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleCum te îmbraci acasă? 5 idei inspirate de ținute relaxate și feminine

Cum te îmbraci acasă? 5 idei inspirate de ținute relaxate și feminine

Lucrezi de acasă sau îți petreci o mare parte din timp în intimitatea propriului cămin? Dacă răspunsul este da, nu trebuie să neglijezi modul în care arăți! Există ținute comode dar feminine pe care le poți alege zilnic, fie că stai în fața calculatorului sau te ocupi de curățenie prin casă.

Felul în care arăți îți poate influența dispoziția, de aceea ți-am pregătit câteva idei de ținute relaxate din care te poți inspira, astfel încât să arăți minunat și acasă. Află care sunt acestea și cum optezi pentru piesele vestimentare potrivite, din articolul nostru!

 

Jeanși și tricou alb
Comoditatea este cuvântul cheie atunci când stăm acasă, însă comod nu înseamnă doar larg. Una dintre ținutele cele mai folosite de către femei în casă este formată dintr-o pereche de jeanși și un tricou alb, simplu.

Îmbracă și tu o pereche de jeanși confortabili, pe care să-i porți întreaga zi și un tricou la modă. Acest ansamblu simplu dar comod te va face să te simți bine în pielea ta. Dacă îți plac bijuteriile, poți alege și un colier statement, care să-ți schimbe întregul aspect. Look-ul tineresc îți va garanta și confortul psihic, extrem de important când petreci mai mult timp acasă.

Te poți îmbrăca în jeanși și tricou și în curte, alături de o pereche de Converse, saboți sau sandale, pentru un plus de confort.

 

Rochie tricotată
Pentru zilele răcoroase, lasă deoparte pijamalele largi și pufoase, pe care le poți înlocui cu o rochie tricotată. Poartă o rochie cu gât larg, care să nu te incomodeze, pentru a te simți încrezătoare și feminină, în același timp. Rochiile tricotate sunt comode și îți oferă libertate de mișcare de fiecare dată când le porți. In plus, au un preț accesibil!

 

Rochie petrecută
O altă ținută feminină și relaxată poate fi compusă cu ajutorul unei rochii petrecute, din material fluid. Este recomandată pentru toate tipurile de siluetă, așa că nu ai cum să te simți decât excelent într-o astfel de rochie.

 

Pulover confortabil și colanți
Dacă nu te simți confortabil în jeanși atunci când stai acasă, alege o pereche de colanți, pe care îi poți asorta cu diferite topuri. Poți să iei din dressing un pulover casual, pufos, ideal pentru zilele reci de toamnă sau iarnă. Puloverul devine un aliat de nădejde atunci când muncești de acasă sau ai grijă de cei mici.

 

Pijamale din satin
Vrei să fii elegantă și când petreci timpul în casă? Renunță la pijamalele obișnuite în detrimentul unora din satin, o opțiune senzuală, pe care o poți aborda oricând. La fel de potrivite sunt și furourile din mătase, disponibile în numeroase modele și culori.

Pijamalele din satin te ajută să te simți feminină zi și noapte, chiar și atunci când lucrezi de pe fotoliu. Nu uita să-ți aranjezi părul și machiajul, astfel încât experiența să fie completă, iar pentru un plus de confort, încalță o pereche de papuci de casă eleganți.

Acestea sunt cele mai potrivite articole vestimentare pe care să le porți atunci când stai acasă. Dincolo de aspectul lor plăcut, jeanșii, pijamalele din satin și pulovere călduroase te fac să te simți bine în pielea ta și să arăți minunat!

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă