Până de curând, oamenii de ştiinţă identificaseră numai şase emoţii umane – fericirea, tristeţea, teama, mânia, surpriza şi dezgustul –, însă la ora actuală există peste 200 de replici ale acestora în diferite culturi ale lumii. Este şi cazul emoticoanelor cu care utilizatorii de internet aleg să-şi exprime stările sufleteşti sau al mimicii feţelor din diverse reclame. Aceste „categorii emoţio-
nale” sunt transmise de muşchii faciali prin care ne exprimăm fiecare emoţie, iar un nou studiu controversat pune în evidenţă relaţia dintre expresiile faciale şi metodele de influenţare socială. De regulă, coeficientul emoţional, pe care individul îl corelează conştient sau inconştient cu mesajul verbal, poate reprezenta un indiciu orientativ asupra tipului temperamental, a stării psihice de moment, asupra disponibilităţii pentru comunicare şi asupra atitudinii sale în ce priveşte comunicarea, de deschidere sau de refuz. Un grup de experţi în ştiinţe comportamentale susţine că aceste expresii nu sunt universale şi 80% dintre diferitele forme de exprimare a emoţiilor pot influenţa comportamentul altor persoane.
Exprimarea tristeţii sau căutarea protecţiei?
Oamenii de ştiinţă englezi şi americani cred că majoritatea expresiilor pentru emoţiile de bază au o manifestare surprinzător diferită în cultura actuală a civilizaţiilor din ţările avansate, comparativ cu cele din cultura triburilor amerindiene sau africane. Concluziile cercetătorilor se bazează pe datele colectate timp de 5 ani din aceste triburi, unde, de pildă, expresia facială pentru frică (un chip speriat) la populaţiile indigene poate fi percepută de europeni sau americani ca o figură ameninţătoare şi agresivă. Astfel, mimica poate induce în eroare, aceasta fiind expresia unei stări de spirit diferite de cea presupusă a fi reală. Specialiştii explică aceste diferenţe de interpretare prin influenţa culturii locale, dar şi ca o dovadă a evoluţiei diversităţii globale. Cu toate acestea, oamenii din majoritatea ţărilor şi culturilor de pe mapamond reuşesc să interpreteze în acelaşi mod o expresie de bază, cum este zâmbetul, care semnifică bucuria, o emoţie pozitivă unanim acceptată.
Mergând mai departe pe firul acestei teorii, experţii exemplifică cu modul sofisticat în care bebeluşii îşi exprimă emoţiile de bază, constatând că este nevoie de folosirea mai multor grupe de muşchi ai feţei şi exprimarea unor sunete distincte. Similar, pentru a influenţa masele, specialiştii în tehnici de comunicare şi imagologie au criterii clare pentru a face acest lucru, fie că este vorba de simple reclame la diferite produse, fie de marketing politic. În orice caz, la ora actuală există nenumărate studii care dovedesc că majoritatea emoţiilor pot fi exprimate cu diferite scopuri de influenţare a interacţiunilor interumane, inclusiv în spaţiul virtual, dar şi de manipulare a maselor. Este cazul clasicului „zâmbet fals”, cu care, de regulă, se salvează aparenţele într-o comunicare socială, la fel ca şi scuzele, vocea scăzută sau un gest de curtoazie.
Indiferent de cultura de care aparţin sau de limba maternă, toţi oamenii afișează în același fel, pe chipul lor, şase tipuri de emoţii universale: fericirea, tristeţea, surpriza, frica, dezgustul și furia. Mai târziu, pe această listă a fost adăugată o a șaptea emoţie, dispreţul.
MICROEXPRESII
Oamenii pot comunica şi prin microexpresii, reacții involuntare ale mușchilor feței care au loc atunci când experimentăm diferite emoții. Practic, lucrurile pe care le simțim sunt „afișate” cu ajutorul mușchilor feței și „trădează” emoțiile pe care le experimentăm. Durata unei microexpresii este extrem de scurtă: între 1/25 și 1/15 dintr-o secundă.
