20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleCristina Chiriac: Femeile nu mai dau viaţă unui copil pentru că doresc...

Cristina Chiriac: Femeile nu mai dau viaţă unui copil pentru că doresc o carieră

“Când vă întrebaţi, domnilor senatori şi domnilor deputaţi, de ce rata natalităţii în România este în continuă descreştere în ultimii ani, să ştiţi că răspunsul este simplu – cu părere de rău, pentru că sunt femeie şi mă confrunt cu această situaţie, ea este datorată faptului că femeile aleg să nu mai dea viaţă unui copil, pentru că îşi doresc o carieră, îşi doresc un business pe care să îl dezvolte. Apelul nostru către dumneavoastră, toţi cei care ne auziţi astăzi, şi care aţi ales să ne susţineţi, este un apel de unitate, un apel de susţinere şi de încurajare. Nu cerem politici speciale, nu cerem să fim tratate diferit, cerem doar încurajare, pentru că o femeie care se simte apreciată şi care este încurajată indiferent de rata de succes pe care o are business-ul pe care ea şi-l propune, vă spun că este o femeie fericită, şi România antreprenorială pe care noi o susţinem este alcătuită din femei fericite”, a afirmat Cristina Chiriac.

La Gala “Women in Economy” au mai transmis mesaje de felicitare şi încurajare femeilor antreprenor şeful statului – Klaus Iohannis, preşedintele Senatului – Călin Popescu Tăriceanu, comisarul european pentru Politică Regională – Corina Creţu şi ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.

Organizatorii galei, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin şi Capital Media Production, au felicitat şi premiat femeile din business.

“Meritele doamnelor care au schimbat lumea afacerilor din România trebuie recunoscute. Cu o educaţie academică solidă, acestea au reuşit să-şi dovedească valoarea într-un mediu extrem de complicat. Indispensabile în organizaţii, fac parte din board-uri şi chiar conduc destinele celor mai mai mari companii prezente în România. Mai mult, cu muncă şi perseverenţă, cele care au ales drumul antreprenoriatului au reuşit să găsească veritabile reţete de succes”, se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.

În cadrul evenimentului au primi distincţii antreprenoare de top şi doamne care conduc operaţiunile unor companii gigant, care asigură o parte însemnată din PIB-ul României.

“Astăzi nu mai trăim în definiţii, creăm definiţii, schimbăm concepţii, învingem mentalităţi şi avem curaj! Aşa arată femeia de afaceri contemporană, femeia care îndrăzneşte să piloteze cu calm şi cu multă abilitate cursa antreprenoriatului”, a declarat Cristina Chiriac.

Cu această ocazie a fost prezentat şi un studiu realizat de Frames, care are o concluzie încurajatoare: “din ce în ce mai multe doamne se implică în businessul românesc”. Astfel, numărul femeilor prezente în afaceri – din poziţia de manager, acţionar, administrator sau PFA – a crescut faţă de 2014 cu aproape 100.000. Cele mai multe au, în prezent, vârsta între 34 şi 49 de ani, studii superioare şi experienţă în business, clădită în principal în companiile pentru care au lucrat în trecut.

Un alt punct de interes al evenimentului a constat în lansarea “TOP 50 Femei în Economie”, anuar în care se vor regăsi poveştile unor doamne care fac performanţă în business.

De asemenea, în cadrul galei a avut loc concertul susţinut de către soliştii Cristina -Maria Oltean şi Iordache Basalic, alături de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, condusă de către bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Repertoriul a fost alcătuit din arii din lucrări celebre, precum “Don Giovanni”, “Valsul împăratului”, “Gianni Schicchi”, “Bărbierul din Sevilla” şi “Carmen”, ce aparţin compozitorilor Mozart, Strauss, Puccini, Rossini şi Bizet.

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin este organizaţia care are ca obiectiv promovarea şi susţinerea antreprenoarelor din România. În plus, organizaţia îşi propune creşterea competitivităţii, coagularea antreprenorilor din România, realizarea unei platforme comune de cooperare cu confederaţii internaţionale, susţinerea intereselor antreprenorilor în spaţiul UE, schimb de experienţă şi promovarea intereselor economice ale României.

CONAF reuneşte trei mari Federaţii şi patru Asociaţii: Federaţia Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, Federaţia Patronatelor Femeilor Antreprenor, Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), Asociaţia Freelancerilor, Asociaţia Naţională a Antreprenorilor (ANAA) şi Asociaţia Română pentru Protocol şi Ceremonial.

Capital Media Production este o companie nouă în spaţiul media din România care are ca obiect de activitate dezvoltarea de produse noi şi atractive în domeniul dezvoltării culturii economice şi nu numai. Pe lângă divizia online care gestionează site-urile Banii.net, TopAntreprenori.ro, EnergyHub.ro şi PiataPresei.ro, CM Production dezvoltă produse precum Top 100 – Cei mai buni antreprenori, Top 50 Femei în Economie etc., dar şi producţii video.

Cele mai citite

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă