11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestyleCopiii bilingvi nu sunt mai inteligenţi decât cei monolingvi

Copiii bilingvi nu sunt mai inteligenţi decât cei monolingvi

Cercetarea nu a identificat nicio dovadă potrivit căreia copiii bilingvi ar avea rezultate mai bune la amintirea instrucţiunilor, controlul răspunsurilor şi trecerea cu rapiditate de la o sarcină la alta în comparaţie cu cei monolingvi.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Knoxville, Tennessee, şi de la Universitatea Ruhr din Germania au utilizat un test computerizat pentru a compara funcţiile executive în cazul a două grupuri de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani din Germania.

Primul grup a fost alcătuit din 242 de copii care vorbeau limbile turcă şi germană, iar al doilea a fost format din 95 de copii care comunicau doar în germană.

După ce au fost luaţi în calcul factori precum vârsta, sexul, memoria funcţională şi nivelul de educaţie al mamelor, concluziile studiului nu au relevat diferenţe semnificative între funcţiile executive ale copiilor din cele două grupuri, alcătuite din imigranţi turci în Germania şi nativi germani.

Funcţiile executive reprezintă abilităţi cognitive de nivel înalt care le permit oamenilor să prezinte un comportament adaptabil, orientat către un scop în situaţii complexe, se arată în studiu.

Potrivit cercetătorilor, capacitatea de a vorbi două limbi poate aduce copiilor beneficii sociale, oferindu-le mai multe oportunităţi, însă nu le oferă un avantaj din punct de vedere intelectual.

Cele mai citite

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă