8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleCine va fi urmatorul Batman?

Cine va fi urmatorul Batman?

Potrivit publicaţiei Variety, vedeta britanică este în negocieri pentru a juca acest rol, pe care-l va prelua de la Ben Affleck.

Pattinson (33 de ani), cunoscut din saga “Twilight”, este prima alegere pentru a-l juca pe Batman, a indicat Variety.

Între timp, o altă publicaţie de specialitate, Deadline, afirma că în cărţi pentru acest rol s-ar afla şi Nicholas Hoult.

Actorul britanic, în vârstă de 29 de ani, apare pe afişul filmului biografic “Tolkien”, unde interpretează rolul principal, dar şi în “Dark-Phoenix”, ultimul film din seria “X-Men”.

Noul film cu Batman, în regia lui Matt Reeves, este aşteptat să apară în cinematografe în iunie 2021.

Potrivit unor zvonuri apărute recent, regizorul şi-a dorit un actor mai tânăr pentru rolul lui Bruce Wayne.

Filmografia lui Reeves include horrorul “Cloverfield” din 2008, dar şi “Dawn Of The Planet Of The Apes” şi “War For The Planet of the Apes”.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...
Ultima oră
Pe aceeași temă