6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleCea mai sexy fotbalistă a fost concediată

Cea mai sexy fotbalistă a fost concediată

În vârstă de 22 de ani, Madelene a fost concediată imediat de Charlton după ce clubul a investigat contul de Snapchat al tinerei jucătoare. Se pare că englezoaica și-a făcut-o cu mâna ei, căci pe profilul rețelei de socializare apăreau diverse videoclipuri de la petreceri, în care se observa clar că starea acesteia nu era tocmai respectabilă.

Într-un videoclip, „Maddie” ar fi fost văzută inspirând un gaz suspect dintr-un balon, alături de ceilalți petrecăreți. În altă ipostază, sportiva se filma conducând un Range Rover, cu o mână pe volan, iar cu cealaltă sorbind dintr-o sticlă de șampanie.

Videoclipurile scandaloase au fost vizualizate și de șefii lui Charlton Athletic, care au decis imediat încetarea contractului cu jucătoarea în cauză.

„Ca și club, suntem dezamăgiți de acest comportament, care nu reflectă standardele pe care echipa le susține”, a declarat purtătorul de cuvânt al englezilor.

În plus, Madelene nu este la prima abatere de acest gen, după ce în octombrie anul trecut a fost investigată și de fostul club Millwall. Atunci, blonda a filmat un videoclip de pe bancheta din spate a unui vehicul, în timp ce la volan se afla un câine.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă