6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleCâte și ce fel de jucării primesc copiii de Crăciun

Câte și ce fel de jucării primesc copiii de Crăciun

Cei mai mulți copii primesc de Crăciun 2-3 jucării,  cele mai căutate sunt jocurile de rol, de construcție, iar în cazul copiilor de vârstă școlară, roboții și jocurile care îi ajută să scrie primele coduri de programare,arată datele EduClass.ro, magazin de jucării educaționale

Părinții caută pentru Crăciun jucării care să antreneze întreaga familie, astfel încât să profite de timpul liber împreună. Bugetul mediu pentru un cadou de Crăciun este de 200 de lei, în creștere cu 15% față de anul precedent, iar cei mai mulți achiziționează 2-3 jucării.

Pentru copiii mai mici sunt preferate jocurile care dezvoltă motricitatea fină și/sau grosieră, jocul în echipă, dar și creativitatea, cum ar fi Pescarul cel Isteț, Insula omiduțelor sau Bormașina magică. Pentru cei mai mari, Artie, robotul care desenează, TNT sau Build or Boom antrenează și adulții, făcând din joacă un moment de conectare, a declarat Anca Leibovici, director de vânzări EduClass.ro.

Anca Leibovici

Chiar dacă pregătirile pentru Crăciun încep odată cu Black Friday, când sunt comandate 25% dintre cadouri, cele mai multe comenzi (40%) sunt plasate între 10 și 20 decembrie, fiind înregistrată o creștere de cinci ori în numărul acestora față de o perioadă normală din an. Cele mai multe comenzi sunt făcute online, însă un procent în creștere constantă preferă în această perioadă showroomul EduClass (15-20%).

Bormaşina magică

Chiar și mulți dintre clienții care ne cunosc din online vin la showroom pentru că astfel primesc recomandări în funcție de vârstă, de abilitățile copilului, mulți vin pentru că au de cumpărat cadouri și pentru alți copii, nu doar ai lor. Se caută jocuri în care să poată fi implicați și părinții, bunicii, prietenii, dat fiind specificul perioadei, cu mai multe zile de vacanță și mai mult timp petrecut împreună. Jocurile cu mai mulți participanți sunt de altfel printre cele mai căutate pe EduClass.ro, fie că vorbim de jocuri de strategie, de logică sau de îndemânare, a precizat Anca Leibovici.

De altfel, un sondaj al EduClass.ro a arătat că 92% dintre părinți consideră joaca o activitate esențială în conectarea cu copilul. 60% dintre părinți au precizat că petrec între 1 și 3 ore zilnic cu copiii de vârstă mică, în timp ce aproape o treime fac acest lucru mai puțin de o oră zilnic. 11% au timp să se joace cu copilul doar în weekend.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă