16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleCântăreaţa Adele a depus actele pentru divorţ

Cântăreaţa Adele a depus actele pentru divorţ

Actele au fost depuse la o curte de justiţie din Los Angeles.

Într-o declaraţie transmisă presei a fost specificat faptul că cei doi „se angajează să-şi crească împreună fiul cu dragoste”.

Adele l-a născut pe Angelo în 2012. Ea s-a căsătorit cu Konecki – investitor şi fondator al unei organizaţii de caritate – în 2016, după o relaţie de cinci ani.

Artista londoneză şi soţul ei s-au despărţit în luna aprilie, când făceau acelaşi anunţ referitor la copilul lor şi un apel pentru respectarea intimităţii.

Cei doi au specificat că nu vor exista alte comentarii pe această temă.

Adele, născută pe 5 mai 1988, în Marea Britanie, este interpretă şi compozitoare. În 2008, a lansat primul album de studio, „19”, care a fost vândut în peste 6 milioane de copii. În 2009, a câştigat două premii Grammy şi a fost supranumită de presa britanică „Noua Amy Winehouse”.

În 2011, a lansat al doilea album de studio, „21”, care, datorită unor piese precum „Rolling in the Deep”, „Someone Like You” şi „Set Fire to the Rain”, a avut un succes fenomenal şi a fost vândut în peste 29 milioane de copii pe plan mondial. Acel album i-a adus artistei britanice şase premii Grammy în 2012. În acelaşi an, a înregistrat piesa „Skyfall”, tema muzicală a filmului onomim din seria „James Bond”, pentru care a fost premiată cu un Glob de Aur şi un premiu Oscar.

Al treilea album de studio al cântăreţei Adele, „25”, a debutat pe primul loc în topul Billboard 200, pe 20 noiembrie 2015. „Hello”, „When We Were Young” şi „All I ask” sunt single-uri extrase de pe acest album. Acest disc a fost cel mai bine vândut album al anului 2015.

Konecki, în vârstă de 45 de ani, a renunţat la slujba pe care o avea la Lehman Brothers în 2005 şi a pus bazele companiei Life Water.

Cele mai citite

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă