16 C
București
marți, 28 septembrie 2021

Broasca punkistă, în pericol!

Este vorba despre o broască ţestoasă din Australia, cu o frizură punk-rock din cauza algelor care îi cresc pe cap, care a fost înscrisă pe lista reptilelor amenințate cu dispariția de către Societatea Zoologică din Londra.

Reptila cu creastă verde, al cărei nume științific este Elusor macrurus, trăiește în statul australian Queensland și mai ales în apele râului Mary. Ca o particularitate, aceasta este capabilă să rămână foarte mult timp sub apă – până la trei zile – fără să revină la suprafață. Şi asta pentru că ţestoasa de Mary River are o trăsătură specifică: cloaca, o cavitate situată sub coadă, care servește nu doar pentru urinare sau depunerea ouălor, ci îi permite să respire sub apă prin intermediul pielii. O altă particularitate a speciei o reprezintă faptul că unele exemplare pot avea capul acoperit cu o creastă verde, formată din alge.

Rikki Gumbs, un veterinar specializat în reptile de la Imperial College London şi care a participat la întocmirea listei EDGE, a declarat pentru CNN că această țestoasă a devenit un animal de companie în vogă în perioada anilor 1960-1970, fiind recunoscută ca specie aparte abia în 1994. Această broască acvatică este de dimensiune între medie şi mare: femelele depăşesc 30 cm de carapace, iar masculii sunt de obicei mai mari şi pot chiar să depăşească 40 cm de carapace. Are capul mic şi coada este foarte lungă în comparaţie cu restul corpului.

Ultima roată la căruță

Expertul britanic a explicat că această specie de reptilă ajunge foarte târziu la maturitate sexuală, după 25-30 de ani, generaţii întregi fiind pierdute din cauza celebrității sale de dinainte de anul 2000 şi, implicit, a depopulării din mediul său natural. În plus, habitatul i-a fost distrus prin construcția de baraje, ouăle sale fiind luate pentru comerțul cu animale. „Reptilele sunt adesea ultima roată la căruţă în ceea ce privește conservarea”, a spus Rikki Gumbs.

Lista reptilelor amenințate cu dispariția prezentată de Societatea Zoologică din Londra include și multe șopârle și șerpi, iar broasca punkistă ocupă locul 29. De altfel, specialiştii avertizează că, în prezent, ţestoasele sunt sub mare presiune în toate zonele lumii. Spre exemplu, în Hainan, o provincie insulară din China, scoicile şi carnea broaştelor sunt la mare căutare, în condiţiile în care în ultimele trei decenii în această zonă a scăzut considerabil numărul de exemplare capabile să depună ouă. Broaştele de mare se află pe Terra de acum 110 milioane de ani şi sunt considerate o specie în pericol de dispariţie pe baza cercetărilor şi a estimărilor făcute de oamenii de ştiinţă pentru următorii 50 de ani.

Potrivit experţilor, în pericol de extincţie se află şi cel mai mare crocodil din lume, care se găseşte în apele din Nepal şi din nordul Indiei. Din această specie, doar 250 de crocodili mai sunt în viaţă la ora actuală.  

Încă 100 de noi specii de reptile pe cale de dispariţie au fost adăugate la lista EDGE, creată în 2007. Ameninţat cu dispariţia este și cameleonul Brookesia minima de Madagascar, care măsoară doar trei centimetri, la fel ca şi crocodilul Gavial din Gange.

Ca şi în cazul tigrilor, rinocerilor și al elefanților, este vital să facem tot ce putem pentru a salva aceste animale unice și adesea neglijate.(Rikki Gumbs, specialist la Imperial College London)

Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Ultima oră
Pe aceeași temă