Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a spus că era sigur că Steaua se va califica în turul al treilea al Ligii Campionilor după dubla cu Trencin, pe care campioana României a câștigat-o cu scorul de 4-3, cu o victorie și o înfrângere.
„Aveam o intuiţie că o să ne calificăm, deşi nu îmi explic cum am luat golurile alea. E urât meciul fără spectatori. Extraordinar de frumos a fost meciul, e calificare. Eu zic că Steaua are cea mai bună echipă de după ’89. A fost extraordinară toată echipa, pentru că ne-am calificat”, a spus Becali, potrivit Mediafax.
Oficialul stelist a afirmat că nu va mai băga bani la echipă: „După meci le-am spus jucătorilor că intrăm în insolvenţă dacă nu ne calificăm. Ce crezi că eu sunt prost să mai dau banii mei şi apoi la puşcărie? Fotbal înseamnă dacă fac bani, dacă nu fac bani mă retrag. Mi-am dat seama că e deşertăciune dacă nu fac bani. Eu nu mai stau în fotbal dacă nu fac bani. Le-am spus calificare, ce să le spun? Acum mai sunt zece milioane în cont, ne mai ţine un an şi jumătate, doi, dar după aia eu nu mai bag bani din buzunar. Şi atunci nu trebuie să intri în insolvenţă? Când se cheltuiesc banii ăştia din cont, eu bani de la mine nu mai dau. Eu dacă muncesc, şi muncesc la Steaua, vreau să câştig bani. Nu e normal aşa?”.
Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, deşi a fost învinsă, miercuri, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (2-0), de formaţia slovacă AS Trencin, în manşa secundă a turului doi preliminar al competiţiei.
În tur, Steaua s-a impus, în deplasare, cu scorul de 2-0.
Miercuri, golurile Stelei au fost marcate de Muniru ’57 şi Tade ’60 din penalti, în timp ce pentru slovaci au înscris Wesley ’13, ’84 şi Bero ’21.
În turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Steaua Bucureşti va întâlni echipa sârbă Partizan Belgrad, care a trecut, cu scorul general de 3-0, de formaţia georgiană Dila Gori. Steaua va juca turul pe teren propriu, la 28 sau 29 iulie, returul fiind programat în Serbia, la 4 sau 5 august.