14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleBăutura este bună dacă e băută cu măsură

Băutura este bună dacă e băută cu măsură

Medicul gastroente­rolog Adelina Popescu explică într-un interviu pentru „România liberă“ că un consum excesiv de băuturi alcoolice interferează cu funcţia și structura normala a sistemului digestiv, imediat dupa ingestie fiind afectate cavitatea orală, faringele, esofagul şi stomacul: „Poate afecta toate segmentele tractului gastrointestinal, de la cavitatea orală şi restul tubului digestiv până la ficat şi pancreas. Alcoolul este absorbit direct şi rapid din stomac şi intestinul subţire în sânge, iar metabolismul său are loc în principal în ficat, rezultând un compus chimic toxic, numit acetaldehidă, care poate induce leziuni ale ADN-ului celular, crescând riscul de a dezvolta cancer.

Consumul excesiv de alcool (peste 60-80 g/zi la bărbaţi şi 20 g/zi la femei) poate produce un spectru de afectări hepatice: ficatul gras alcoolic, hepatita alcoolică, ciroza alcoolică şi cancerul hepatocelular. Progresia bolii necesită ani sau zeci de ani de consum de toxic. Afectarea hepatică secundară consumului de etanol este responsabilă de aproape 40% dintre toate decesele cauzate de ciroza hepatică. Pancreasul este un alt organ al sistemului digestiv afectat de consumul de etanol. Astfel, poate apărea inflamaţia acută sau cronică a pancreasului. Însă, doar 10% dintre consumatori fac pancreatită. Efectele sunt toxice direct şi de alterare a secreţiei şi compoziţiei enzimelor pancreatice.

Pe de altă parte, consumul cronic de alcool afectează şi glandele salivare, determinând creşterea în dimensiuni a glandelor parotide. De asemenea, pot apărea inflamaţii ale limbii (glosită), gurii (stomatită), gingiilor. Unii cercetători au demonstrat că circa 30% dintre cancerele de la nivelul gurii şi gâtului sunt determinate de consumul excesiv de alcool. Efectele asupra eso­fagului constau în apariţia refluxului gastroesofagian, a spasmelor esofagiene, a inflamaţiei mucoasei esofagiene (esofagita) şi chiar a cancerului esofagian.

La nivelul intestinului subţire, alcoolul poate diminua absorbţia multor nutrienţi şi a unor vitamine esenţiale (vitaminele A, C, D,  E, B1, B12, acid folic etc.), poate altera activitatea enzimelor intestinale (exemplu: deficitul de lactază produce intoleranţa la lactoză), poate inflama şi eroda mucoasa duodenului sau poate determina o suprapopulare bacteriană intestinală asociată cu tulburări de tranzit şi fermentaţie excesivă. Efectul consumului de alcool asupra colonului se traduce prin accelerarea tranzitului şi creşterea riscului de cancer de colon şi rect. Studiile au arătat că persoanele care au un consum moderat şi crescut de alcool au un risc de 21%, respectiv 52% de a dezvolta cancer colorectal. 

Remedii anti-mahmureală

Cocktail de banane, citrice şi ananas

Bogate în potasiu, ­bananele pot fi de folos în caz de mahmureală, aceste fructe reuşind să reechilibreze nivelul de electroliți necesari organismului şi oferă un boost de energie. Şi ananasul este esențial în lupta ficatului de a elimina toxinele din alcool, având în compoziţie anumite enzime digestive necesare acestui proces. Totodată sunt recomandate sucurile de portocale şi de grapefruit, pentru că au cel mai mare conţinut de vitamina C, care contribuie la diminuarea efectelor alcoolului şi refacerea organismului. 

Aspirină şi cofeină

O aspirină poate fi și ea de folos în reducerea inflamației provocate de alcool. La fel, o cafea poate anihila efectele excesului de alcool.

Miere şi pelin

O lingură de miere de albine naturală este și ea binevenită în lupta cu mahmureala. În plus, şi pelinul este cunoscut din cele mai vechi timpuri pentru proprietățile sale diuretice și detoxifiante.

Zeama de varză murată

Acest leac este folosit încă de pe vremea lui Arhimede, care îşi calma migrenele după ce se delecta cu vinurile greceşti cu aromă de răşinoase. Potrivit lui Andrew Irvine, autorul cărţii „Cum să te vindeci de mahmureală”, zeama de varză este bogată în fibre solubile, care anihilează efectele nocive ale acetaldehidelor alcoolului. În plus, aduce şi un aport consistent de vitamina C şi E, de care organismul duce lipsă după o noapte înecată în alcool.

Iaurt cu usturoi

Un remediu foarte popular în Turcia, folosit încă din secolul al IX-lea, presupune ingestia unei combinaţii de 200 de ml de iaurt simplu şi doi căţei de usturoi pisaţi (iaurtul este o sursă bogată de calciu cu efect calmant, iar usturoiul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi ajută organismul să se refacă mai repede).

Efecte

Riscurile la care se supun ­consumatorii cronici

Efectele alcoolului asupra stomacului pot fi: alterarea producției de acid gastric, reducând abilitatea stomacului de a distruge bacteriile ingerate, inflamarea mucoasei gastrice și întârzierea golirii stomacului. În situația consumului de alcool concentrat, pot apărea chiar și leziuni hemoragice ale mucoasei, inclusiv ulcere gastrice. Dr. Adelina Popescu spune că există o serie de simptome digestive în consumul cronic de etanol: lipsa apetitului, greaţă, vărsături, balonare, flatulenţă, dureri abdominale, diaree. Atunci când alcoolul a produs leziuni severe asupra ficatului, pot apărea simptome şi semne mult mai severe: de la colorarea în galben a pielii şi ochilor până la vărsături cu sânge şi comă.

De ştiut!

  • Bărbaţii sunt de două ori mai rezistenţi la băutură decât femeile din cauza factorului genetic;
  • Regula unul-pentru-unul: pentru fiecare pahar de alcool trebuie să bem un pahar cu apă;
  • Sunt de preferat băuturi incolore precum gin sau vodcă, deoarece consumul unor lichide închise la culoare, precum whiskey sau brandy, pot creşte severitatea mahmurelii;
  • Cocktail-urile şi mixurile de băuturi au peste ­300-400 de calorii. Uneori băuturile cu gheaţă ajung şi la 700 de calorii;
  • 350 ml de bere echivalează cu 45 ml de tărie şi 150 ml de vin;
  • Rata medie de neutralizare (eliminare) a alcoolului din organism este de 100 miligrame într-o oră (la o persoană cu o greutate medie de 70 de kilograme, acest lucru înseamnă cam 7 grame de alcool pe oră).
Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă