6.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăLifestyleAstra Giurgiu, calificată în turul al treilea al Ligii Europa. Urmează West...

Astra Giurgiu, calificată în turul al treilea al Ligii Europa. Urmează West Ham!

Astra Giurgiu s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Europa după ce a trecut de formația scoțiană Inverness cu un singur gol marcat. Elevii lui Marius Șumudică vor întâlni, în runda următoare, un adversar mult mai puternic, West Ham United.

Astra a încheiat cu o remiză albă duelul de la Giurgiu, cu scoțienii de la Inverness, locul 4 în sezonul trecut, în Scoția. În tur, Astra a câștigat cu scorul de 1-0, prin unicul gol al dublei manșe, marcat de Budescu.

Astra Giurgiu a folosit echipa: Lung jr. – Queiros, Găman, Geraldo, Junior Morais – Seto, Boldrin (Dandea '85) – Enache (Florea '80), Teixeira, De Amorim – Budescu (Lovin '90).

Următoarea adversară a Astrei, West Ham, s-a calificat cu mari emoții în turul al treilea, după ce a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de FC Birkirkara (Malta). Englezii s-au impus cu 5-3, la loviturile de la 11 metri, după ce la finalul celor 120 minute de joc au fost conduși cu 1-0. În tur, West Ham s-a impus pe teren propriu tot cu 1-0.

În cealaltă partidă, de joi, în care a jucat o echipă românească în Liga Europa, FC Botoșani a fost eliminată de Legia Varșovia, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, după ce în Polonia pierduse cu 1-0.

Cele mai citite

Kaspersky, producătorul rus de software antivirus, își închide biroul din România

Producătorul rus de software antivirus Kaspersky a decis să închidă biroul său local din România, ca parte a unui proces de reorganizare mai amplu...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...

Creșterea ROBOR, benefică pentru bănci pe fondul crizei politice

Criza politică din România, accentuată după primul tur al alegerilor prezidențiale, se transformă într-o oportunitate pentru bănci, având în vedere creșterea dobânzilor interbancare ROBOR,...
Ultima oră
Pe aceeași temă