12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăLifestyleArtiști renumiți din Republica Moldova și România vor urca pe scena Festivalului...

Artiști renumiți din Republica Moldova și România vor urca pe scena Festivalului Vinului Moldovei

Pe 14 și 15 septembrie, artiști renumiți din Republica Moldova și România vor urca pe scena de la Lagoo- Snagov, acolo unde vinul, muzica și cultura moldovenească se reîntâlnesc la cea de-a doua ediție a Festivalului Vinului Moldovei. Irina Rimes, The Motans, Robin and the Backstabbers, Alex Calancea & Lupii, Timpuri Noi, Mihail, FiRMA și Dara vor susține recitaluri în cadrul evenimentului organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV).

Rețeta succesului primei ediții desfășurate în 2018 la Lagoo Snagov a pornit de la vinurile moldovenești de o calitate excepțională, iar în cadrul acestei ediții și-au anunțat prezența un număr chiar mai mare de producători. Astfel, vizitatorii se vor bucura de peste 150 de sortimente de vin de la peste 30 de crame de renume precum Asconi, Agrici, Atu Winery, Bardar, Barza Albă, Basavin, Bostavan, Castel Mimi, Château Vartely, Cricova, Carlevana Winery, Doina Vin, Fautor, Gitana Winery, Imperial Vin, Kazayak Vin, Maurt, Mileștii Mici, Asociația Micilor Producători, Carpe Diem, Purcari, Rădăcini Wines, Sălcuța, Suvorov Vin, Timbrus, Vinăria Hîncești, Vinuri de Comrat, Vinăria din Vale, Vinia Traian, Vinăria Ialoveni, Vinăria Dac, Tomai Vinex. ,,Creat pentru a fi savurat” este mesajul prin care organizatorii invită publicul din România să descopere vinul Moldovei, vizitatorii având ocazia să deguste vinuri de colecție, vinuri deja consacrate, dar și produse care încă nu se găsesc pe piața din România.

Biletul costă 40 de lei și oferă acces la cele două zile de festival desfășurate la Lagoo-Snagov, în 14 și 15 septembrie. Costul biletului include, de asemenea, transportul gratuit pe ruta București – Lagoo-Snagov, 10 degustări gratuite de la oricare dintre cele 30 de crame și participarea la cele 8 concerte ale artiștilor invitați – trupe renumite din Republica Moldova și România. Creditele de degustare pot fi oricând reîncărcate pe brățara de acces cu 30 de lei pentru alte 10 degustări sau 20 de lei pentru 5 degustări. Autobuzele Vinului Moldovei vor pleca în 14 și 15 septembrie, începând cu ora 11:30, din 20 în 20 de minute, de pe Bulevardul Ion Mihalache nr. 4, din stația STB Muzeul Țăranului Român. Linia specială va funcționa până la orele 23:00, în ambele zile ale festivalului.

Gazda evenimentului va fi Cosmin Tudoran, binecunoscut blogger de vin, somelier, degustător autorizat și fost solist al trupei Cassa Loco. ,,Profu de vin“ – așa cum este cunoscut Cosmin în rândul comunității de iubitori ai vinului, va prezenta în cele două zile de festival cramele invitate, alături de specialiști ai Oficiului Național al Viei și Vinului din Republica Moldova.

Programul Festivalului Vinului Moldovei:

SÂMBĂTĂ, 14 SEPTEMBRIE 

12:00 – 17:30 – Prezentare crame, Wine Talks, Live cooking

17:30 – 18:15 – Concert MIHAIL 

18:30 – 19:15 – Concert TIMPURI NOI

19:30 – 20:15 – Concert FiRMA

20:30 – 21:15 – Concert IRINA RIMES

 

DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE: 

12:00 – 17:30 – Prezentare crame, Wine Talks, Live cooking

17:30 – 18:15 – Concert DARA

18:30 – 19:15 – Concert ROBIN AND THE BACKSTABBERS

19:30 – 20:15 – Concert ALEX CALANCEA & LUPII

20:30 – 21:15 – Concert THE MOTANS

 

Detalii și bilete pe www.vinulmoldoveifest.ro.

—————————————————————————————–

Vinul Moldovei. O legendă vie este brandul de țară care reunește toți producătorii de vinuri din Republica Moldova și este marcă înregistrată susținută de Oficiul Național al Viei și Vinului. Acesta a reorientat complet industria viticolă din această țară către calitate și excelență, de aceea Vinul Moldovei este un vin al schimbării și al transformărilor, dar și o promisiune și un angajament față de consumatori.

Un eveniment Vinul Moldovei – O legendă vie

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: România Liberă, Igloo, Revista Cariere, Catchy.ro, Life.ro, Agerpres, Vinul.ro, Vin2.ro, Revista HORECA, Horeca Insight, Business 24, Ziare.com, Femei în tendințe, Fete de 10, Organizația Studenților Basarabeni, Agro TV.

Cele mai citite

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

FOTO. Anca Dumitra, Gianina din “Las Fierbinți”, a făcut marele anunț! Ce se întâmplă cu actrița

Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul său ca „Gianina” în popularul serial de la Pro TV "Las Fierbinți", a făcut marele anunț: este însărcinată cu...

„El Clasico”, decis în prelungiri! Golul lui Jude Bellingham o duce pe Real Madrid aproape de un nou titlu

Real Madrid este foarte de a-și adjudeca al 36-lea titlu din istorie după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în marele derby contra...
Ultima oră
Pe aceeași temă