6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleAproape divorțată! Adele a ajuns la o înțelegere cu fostul soț

Aproape divorțată! Adele a ajuns la o înțelegere cu fostul soț

 

Despărțirea de fostul ei soț, omul de afaceri Simon Konecki, a avut loc anul trecut în luna aprilie 2019, iar de atunci cei doi încă nu au ajuns să semneze actele de divorț. 

Se pare însă că cei doi au depus în instanță pe 15 ianuarie 2021 un act care semnifică înțelegerea de divorț a cuplului. Adele și Simon au fost personal să depună actele, iar acum tot ce lipsește este ca un judecător se le semneze hotărârea de divorț. 

Deși s-au despărțit în aprilie, cea care a depus actele de divorț a fost artista, însă 5 luni mai târziu de la hotărârea separării. 

 

 Prin intermediul unui comunicat cei doi au confirmat zvonurile apărute la acea vreme în presă, precizând că nu vor exista alte declarații cu privire la acest subiect:

„Adele și partenerul ei s-au despărțit. Se angajează să-și crească fiul împreună cu dragoste. Ca întotdeauna cer intimitate. Nu vor mai exista alte comentarii”, transmitea atunci un reprezentant al artistei. 

 

Adele și Simon au fost de acord să stabilească drepturile asupra bunurilor și proprietăților lor prin meditație, fără a fi necesar un proces de partaj. 

Adele și Simon Konecki și-au început relația în 2011, iar în octombrie 2012 aceasta devenea mama unui băiețel, Angelo. Cei doi s-au căsătorit în secret în 2016 și mereu au preferat discreția atunci când a venit vorba de viața lor personală. 

După despărțire Adele s-a dedicat fiului ei, dar și sănătății sale. Artista a reușit să slăbească peste 20 de kilograme. În ultimul an, aceasta a revenit în studiourile de înregistrare unde pregătește un nou album 

bum of the Year gong, she said: “Grammys, I appreciate it. The Academy, I love you. My manager, my husband and my son you’re the only reason I do it.”

Adele și-a „revărsat inima și sufletul” în albumul său de revenire și a găsit muzică „ca terapie” după încheierea căsătoriei.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă