14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleAplicaţia prin care produsele alimentare certificate calitativ pot fi identificate

Aplicaţia prin care produsele alimentare certificate calitativ pot fi identificate

Aplicaţia CPAC, lansată la Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei INDAGRA 2018, promite să le găsească utilizatorilor, în timp real, produse alimentare certificate în zona în care se află, precum şi detalii complete referitoare la producător şi la reţetele utilizate.

„Această aplicaţie este o iniţiativă de voluntariat pe care am avut-o la nivelul Agenţiei şi vine din dorinţa noastră de a ajuta consumatorii să aleagă acele produse alimentare care sunt sigure şi autentice. Departamentul nostru de IT lucrează, în acest moment, la modulul care va permite ca fiecare produs atestat să aibă un cod care va putea fi scanat, consumatorul având imediat la dispoziţie toate datele acestuia, inclusiv valabilitatea certificatului de atestare ca produs tradiţional. De asemenea, am iniţiat discuţii cu producătorii pentru a le pune la dispoziţie gratuit înscrierea în această aplicaţie”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Aplicaţia CPAC este disponibilă, într-o primă etapă, în Google Play Store, accesând CPAC – AFIR.DIT. În etapa următoare aplicaţia va fi disponibilă şi în AppStore.

CPAC a fost dezvoltată de AFIR, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru a afişa şi localiza produsele româneşti care au fost deja omologate la nivel naţional (produse tradiţionale, montane, cu reţetă consacrată) şi la nivel european (produse cu denumire de origine protejată – DOP sau cu indicaţie geografică protejată – IGP).

„În viitor, aplicaţia va permite în cadrul târgurilor, pieţelor, magazinelor, prin funcţia de scanare a codurilor QR de pe eticheta produselor, să verificaţi autenticitatea produselor, asigurându-vă în acest fel ca veţi consuma un produs autentic şi nu unul contrafăcut”, au mai susţinut reprezentanţii AFIR.

Funcţiile disponibile în aplicaţie sunt: căutarea produselor şi a producătorilor după denumire şi număr de atestat; afişarea pe hartă a producătorilor cu posibilitatea de navigare către un producător; filtrarea produselor şi a producătorilor în funcţie de tipul atestatului (Produs Tradiţional, Reţetă Consacrată, DOP, IGP, Produs Montan), categoria produselor, judeţul producătorului şi distanţă (necesită activarea sistemului de localizare al dispozitivului).

Alte funcţii disponibile sunt: afişarea detaliilor despre produs şi producător – număr atestat, tip atestat (Produs Tradiţional, Reţetă Consacrată, DOP, IGP, Produs Montan), punct de lucru, denumire, descriere, contact; posibilitatea de a evalua un produs (necesită autentificare); posibilitatea de a crea o listă cu produse favorite (necesită autentificare).

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă