14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăLifestyleAnimalele pot fi purtătoare ale bacteriilor rezistente la antibiotice umane

Animalele pot fi purtătoare ale bacteriilor rezistente la antibiotice umane

Linezolid este un antibiotic avansat, autorizat în Marea Britanie în 2001 şi utilizat pentru tratarea infecţiilor umane refractare, inclusiv a celor cauzate de ”superbacteria” MRSA (Staphylococcus aureus rezistent la meticilină). Acesta nu este autorizat pentru uz veterinar.

Cu toate acestea, s-a descoperit că trei pisici şi un câine erau purtători ai bacteriei ”înarmate” cu o genă care conferă un nivel înalt de rezistenţă la linezolid.

Animalele care au fost prezentate la spitalul veterinar proveneau din gospodării diferite.

Bacteria Enterococcus faecalis rezistentă la linezolid a fost izolată din eşantioane prelevate de la trei pisici şi un câine.

Descoperirea sugerează faptul că rezistenţa la un număr din ce în ce mai restrâns de antibiotice de ultimă instanţă se poate răspândi între diferite populaţii de bacterii prezente la animale şi oameni.

”Este îngrijorător deoarece transmiterea acestui organism la proprietari are potenţialul de a se răspândi la alte bacterii, inclusiv Staphylococcus aureus”, a declarat doctor Katie Hopkins de la Public Health England, care a condus cercetarea.

”Acest lucru poate conduce la infecţii dificil de tratat. Pentru a minimiza transmiterea bacteriilor rezistente între animalele de companie şi oameni, intervenţiile chirurgicale veterinare trebuie efectuate în condiţii adecvate, iar proprietarii ar trebui să se spele pe mâini după ce ating animalele”, a precizat cercetătoarea.

Gena care conferă rezistenţa bacteriană la linezolid se numeşte optrA.

Potrivit lui Hopkins, este pentru prima oară când enterococi optrA-pozitivi au fost identificaţi la animalele de companie din Marea Britanie.

Datorită măsurilor prompte de igienizare şi decontaminare nu a existat nicio dovadă că infecţia s-ar fi transmis la oameni, a precizat specialista.

“Constatările noastre susţin viziunea iniţiativei ‘One-Health’ potrivit căreia bacteriile rezistente la antibiotice pot fi transmise între animale şi oameni, deşi direcţia de transfer este adesea dificil de dovedit. În prezent, nu cunoaştem prevalenţa enterococilor rezistenţi la linezolid la animalele de companie şi, prin urmare, pentru sănătatea publică este necesară o abordare în comun a monitorizării emergenţei şi diseminării mecanismelor de rezistenţă”.

Cercetarea este prezentată la reuniunea Congresului European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ECCMID) din Amsterdam.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a promulgat legea privind jocurile de noroc

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

Eurobarometru. Românii, tot mai interesați de alegerile europarlamentare

Alegerile locale au fost comasate cu cele europarlamentare și au loc pe data de 9 iunie, iar porivit unui sondaj realizat de parlamentul european,...
Ultima oră
Pe aceeași temă