“Telethon for America”, un eveniment televizat cu o durată de două ore, creat de actorul de comedie Ben Gleib, va fi difuzat în streaming live, luni seară, pe YouTube, Facebook Live şi pe site-ul postului de televiziune Comedy Central, au precizat organizatorii.
Acest teledon, spre deosebire de cele tradiţionale, nu va cere telespectatorilor să facă donaţii. În schimb, internauţii vor fi îndemnaţi să telefoneze la un număr special pentru a sta de vorbă cu o celebritate, căreia îi va promite că va merge să voteze în ziua următoare.
Peste 50 de actori, interpreţi de stand-up şi vedete de pe YouTube vor participa la acest program insolit, inclusiv Judd Apatow, Chelsea Handler, Tiffany Haddisg şi Olga Kay. Vedetele participante vor fi încurajate să transmită în direct emisiunea pe conturile lor create pe reţelele de socializare.
Show-ul va include reprezentaţii live, scenete de comedie, interpretări muzicale şi secvenţe înregistrate, alături de explicaţii ale organizatorilor referitoare la procedura de votare.
Numeroase celebrităţi de la Hollywood i-au îndemnat pe admiratorii lor să îi sprijine pe reprezentanţii Partidului Democrat în aceste alegeri, pentru a împiedica astfel implementarea politicilor promovate de preşedintele Donald Trump şi pentru a pune presiune pe administraţia acestuia.
Organizatorii spun că acest teledon electoral nu este partizan din punct de vedere politic. El este susţinut de When We All Vote, un ONG independent înfiinţat de fosta primă doamnă Michelle Obama pentru a îi încuraja pe americani să voteze.