6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleAlain Delon revine pe marele ecran după 10 ani de absenţă

Alain Delon revine pe marele ecran după 10 ani de absenţă

Filmul va intra în cinematografele din Franţa din 27 noiembrie. 

Alain Delon nu a mai apărut pe marele ecran din 2008, de la interpretarea personajului César din “Astérix aux Jeux Olympiques”.

În acest film, el va fi invitatul unui celebru prezentator de ştiri, interpretat de Franck Dubosc. “Toute ressemblance” povesteşte formidabila ascensiune a acestuia, un jurnalist propulsat vedetă. Popularitatea sa şi audienţa mare vor stârni invidie, inclusiv la postul de televiziune unde lucrează. 

Fin cunoscător al mediului de televiziune, jurnalistul Michel Denisot, cu aproape 60 de ani de carieră, semnează cu acest prim film al său o satiră a jocurilor de putere, a manipulărilor din interiorul unui post de televiziune.  

Michel Denisot a adunat o distribuţie formată din: Franck Dubosc, Denis Podalydès, Sylvie Testud, Jérôme Commandeur şi Caterina Murino, precum şi invitaţi: Joey Starr, Béatrice Dalle, Laurent Delahousse, Nikos Aliagas, Mouloud Achour. 

În 2017, Michel Denisot i-a consacrat lui Delon în Vanity Fair – revistă lunară unde este director – un editorial. El a scris: “Da, putem iubi un actor pentru filmele sale, dar iubim un actor pentru ceea ce este, pentru că este”. 

Un simbol al industriei cinematografice europene, Alain Delon a jucat în peste 80 de filme, sub îndrumarea unora ca Michelangelo Antonioni, Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville şi Jean-Luc Godard, şi alături de actori precum Romy Schneider, Jean Gabin, Yves Montand şi Lino Ventura.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă