16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăLifestyleAccesorii auto pentru exterior

Accesorii auto pentru exterior

Fiecare autoturism are plusurile și minusurile sale, așa că ne dorim să-l putem adapta ușor nevoilor noastre. Din fericire, accesoriile auto ne ajută să facem acest lucru și să menținem autoturismul într-o stare bună. 

Dacă accesoriile de interior sunt importante mai ales pentru creșterea confortului și a aspectului, cele pentru exterior aduc avantaje și în ce privește siguranța, menținerea autoturismului în stare bună și performanța șoferului. De aceea am alcătuit pentru tine o listă cu accesorii auto pentru exterior pe care orice șofer trebuie să le ia în considerare.

 

Apărători de noroi

Apărătorile de noroi protejează autoturismul de murdărie și micile obiecte de pe carosabil, cum ar fi pietricelele. Ele împiedică deteriorarea stratului de vopsea de pe componentele care ar putea fi afectate, precum pragurile sau spoilerele. Se recomandă montarea de apărători atât pentru față, cât și pentru partea din spate.

 

Huse de exterior

Când faci drumuri zilnic sau de mai multe ori pe zi cu mașina, utilizarea unei huse poate părea o bătaie de cap în plus. Totuși, husele sunt utile și există modele care sunt ușor de montat și de îndepărtat. Husele de exterior îți apără mașina de fenomenele meteo și de contactul cu diverse obiecte care ar putea s-o zgârie sau deteriora, așa cum sunt crengile copacilor, mingile sau alte obiecte.

Este indicat să achiziționezi o prelată de calitate, care să nu stea prea fixă pe mașină, dar nici să fie ușor de dat jos pentru hoți.

 

Oglinzi

Oglinzile laterale sunt elemente de siguranță indispensabile, dar care se defectează destul de ușor. Există oglinzi care se reglează manual și altele cu reglaj electric, care în prezent sunt cele mai întâlnite.

Spre deosebire de oglinzile simple, oglinzile încălzite se dezaburesc la simpla acționare a unui buton, ceea ce asigură un mare plus în materie de confort și siguranță.

Oglinzile au și alte îmbunătățiri care influențează calitatea șofatului. Astfel, oglinzile cu sticlă heliomată cresc vizibilitatea în condiții de lumină intensă, care ar putea să orbească șoferul. Cele care acoperă unghiul mort au o parte curbată, care asigură vizibilitate totală.

 

Capace pentru roți

Mulți văd în capacele pentru roți elemente pur estetice. Este adevărat că un set de capace pentru roți de calitate, ales în concordanță cu aspectul general al caroseriei, conferă autoturismului atractivitate și eleganță.

Capacele pentru roți au însă un rol însemnat și în funcționarea mașinii. Ele protejează jantele, componentele roților și ale sistemului de frânare. De aceea, este recomandat să investim în capace de calitate. Modelele din plastic ușor, deși rezistente la apă, sunt mai puțin durabile. Dacă vrei capace care să se deterioreze greu și să își păstreze aspectul în timp, alege-le pe cele din aluminiu sau oțel.

Ai grijă ca mărimea capacelor să fie pe măsura roților, astfel încât să le protejeze corespunzător și să arate bine. Chiar dacă cele cu cleme se fixează mai ușor, capacele cu șuruburi sunt superioare din punct de vedere al rezistenței.

Sursă foto: https://pixabay.com/ro/photos/anvelope-auto-hubcap-auto-1031579/

 
Senzori de parcare

Traficul aglomerat și lipsa locurilor de parcare îngreunează viața oricărui șofer. Conducerea mașinii în parcări pline sau în spații înguste poate aduce daune mașinii tale, celorlalte autoturisme parcate sau diverselor elemente din jur. Senzorii de parcare te ajută să îți așezi mașina fără riscuri.

Există două tipuri de senzori de parcare: ultrasonici și electromagnetici. Cei din urmă sunt mai preciși și deseori vin la pachet cu camere. Astfel, pe ecranul din interior apar imagini care te ajută să parchezi.

Accesoriile auto pentru exterior sunt elemente care fac diferența în materie de confort, siguranță, întreținere și aspect. Investiția în accesorii ne ajută să conducem mai bine, ne scapă de posibile probleme și ne oferă posibilitatea de a ne personaliza autoturismul. O mașină adaptată nevoilor proprii reprezintă unul din lucrurile care ne fac viața mai ușoară și mai plăcută.

Cele mai citite

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

Premierul României, mesaj de Ziua Unirii cu Basarabia: “Istoria secolului trecut ne-a croit din nou destine diferite”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România, 27 martie, mesaj în care afirmă că "Istoria secolului trecut...
Ultima oră
Pe aceeași temă