13.1 C
București
sâmbătă, 16 martie 2024
AcasăLifestyleA fost lansat un album postum al cântăreţului Prince, cu influenţe de...

A fost lansat un album postum al cântăreţului Prince, cu influenţe de jazz

Noul album, intitulat “Piano & A Microphone: 1983”, conţine nouă piese, are o durată totală de 35 de minute şi a fost realizat pe baza casetelor audio înregistrate de Prince cu ocazia unor sesiuni la pian organizate în una dintre reşedinţele sale, în anul 1983, au dezvăluit joi reprezentanţii casei de discuri Warner Bros.

Prince a murit în vila lui din statul american Minnesota în aprilie 2016, la vârsta de 57 de ani, din cauza unei supradoze accidentale de fentanil, lăsând în urmă câteva mii de înregistrări audio şi video, depozitate într-un seif amenajat în locuinţa sa dintr-o suburbie a oraşului Minneapolis

Noul videoclip, filmat recent în New York, însoţeşte piesa “Mary Don’t You Weep”, un single de pe acest album, ce se inspiră din cântece religioase din secolul al XIX-lea.

Clipul aduce un ultim omagiu sutelor de persoane care sunt ucise sau rănite în urma unor violenţe comise cu arme de foc în Statele Unite, au precizat într-un comunicat comun reprezentanţii casei de discuri şi cei ai fundaţiei muzicianului.

În 2015, Prince a susţinut un concert în cadrul evenimentului “Rally 4 Peace”, organizat în Baltimore în urma decesului lui Freddie Gray, cauzat de răni suferite în timp ce se afla în custodia poliţiei americane. Videoclipul piesei “Marry Don’t You Weep” începe cu o frază rostită de Prince în timpul acelui concert: “Sistemul e defect. Are nevoie ca oamenii tineri să îl repare”.

Albumul “Piano & Microphone” conţine versiuni timpurii ale unor piese celebre din repertoriul lui Prince, precum “Purple Rain” şi “17 Days”, dar şi un cover după o piesă lansată de Joni Mitchell – “A Case of You”.

Discul face parte dintr-o serie de înregistrări lansate postum de fondul ce administrează averea cântăreţului Prince, care includ deja o versiune extinsă a albumului “Purple Rain” şi “Antholody: 1995-2010”, o selecţie ce cuprinde 37 dintre cele mai cunoscute cântece din repertoriul starului american.

Cele mai citite

Ucrainenii atacă cibernetic Rusia. Serviciile secrete susțin că au dezafectat sistemul prin care se poate vota electronic la alegerile prezidențiale

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor militare de informații ale Ucrainei (HUR), specialiștii în securitate informatică au reușit să neutralizeze sistemul prin care se...

Edi Iordănescu a anunțat lotul pentru amicalele cu Irlanda de Nord şi Columbia

Edward Iordănescu, selecționerul naționalei de fotbal a României, a anunțat convocarea a 29 de jucători pentru meciurile amicale din luna martie, conform Federației Române...

Mircea Geoană avertizează: “Trebuie să ne pregătim pentru încă câţiva ani de zile pentru o relaţie tensionată cu Rusia”

Mircea Geoană atenționează că va urma o perioadă lungă de tensiune cu Rusia. Într-un discurs susținut sâmbătă la Constanța, Geoană a subliniat că Rusia...
Ultima oră
Pe aceeași temă