22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăLifestyleA fost confirmat cel de-al treilea film „Wonder Woman”

A fost confirmat cel de-al treilea film „Wonder Woman”

Pelicula care o are pe Gal Gadot în rolul principal, al frumoasei Diana Prince a fost difuzată simultan (așa cum se anunțase deja) și de platforma HBO Max, fiind urmărit de aproape jumătate din totalul abonaților platformei chiar pe 25 decembrie. În cinematografele americane, acest prim weekend de rulare a adus până acum încasări de 16,7 milioane în Statele Unite, dintr-un total de 85 de milioane la nivel global.

 

 

Imediat după premieră, studiourile Warner Bros. au anunțat că va fi realizată încă o continuare, „Wonder Woman 3′. „Pe măsură ce fanii din toată lumea s-au arătat captivați de noile aventuri ale Dianei Prince, ducând la asemenea încasări remarcabile, ne-am dat seama că trebuie să continuăm povestea ei. Adevăratele noastre femei fantastice, Gal Gadot și Patty Jenkins (regizoarea celor două filme – n.n.), vor reveni pentru a realiza și această ultimă parte a trilogiei, planificată de mult timp’, a declarat Toby Emmerich, președintele Warner Bros. Group.

 

„Wonder Woman 1984 a doborât recorduri și a depășit toate cifrele de audiență în primele 24 de ore de difuzare și estimăm că interesul publicului se va menține crescut și dincolo de acest prim weekend’, a declarat într-un comunicat și Andy Forssell, vicepreședinte executiv și director general al Warner Media și directorul diviziei globale HBO Max. „În aceste vremuri foarte dificile, a fost frumos să le oferim familiilor care nu se puteau duce la cinematograf opțiunea de-a se bucura de acasă de acest film înălțător’, a mai spus acesta.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...

Rafael Nadal, victorie la revenirea în circuitul ATP! Spaniolul s-a calificat în turul secund la Barcelona

La revenirea în circuitul profesionist după mai bine de trei luni de absență, Rafael Nadal s-a calificat în turul secund al turneului ATP 500...

VIDEO. FRF a lansat imnul echipei naționale pentru EURO 2024. Piesa se numește „Visăm împreună”

Federația Română de Fotbal (FRF) a lansat astăzi, în colaborare cu PRO TV, postul care va transmite EURO 2024, piesa „Visăm Împreună”, care va...
Ultima oră
Pe aceeași temă