Zeci de mii de abonați din Alba continuă să nu aibă energie electrică, sâmbătă după-amiază, în urma ninsorilor abundente, iar câteva mii nu au apă potabilă din cauza lipsei de curent la pompele de alimentare.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, ca urmare a solicitării Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, IGSU va disloca cinci generatoare de mare putere (450kva) de la ISU Bihor, Sibiu, Arad, Mureș și Cluj, în vederea asigurării alimentării cu energie electrică la punctele vulnerabile din județ la stabilite de DEER Alba, afectate sau posibil a fi afectate, dar și în vederea alimentării instalațiilor de pompare ți tratare a apei potabile care deservesc mai multe localități din județ.
ISU Alba dislocat două generatoare de putere mare în orașul Abrud, la solicitarea DEER – Sucursala Alba.
În urma intervenției echipajelor DEER, numărul utilizatorilor nealimentați de energie electrică a scăzut, la ora 14:00, de la 43.531 afectați în cursul dimineții la 34.564.
4200 de locuitori rămân în continuare fără apă
De asemenea, mai sunt aproximativ 4.200 de locuitori din 8.000 inițial nealimentați cu apă potabilă din cauza lipsei de curent la pompele de alimentare.
‘Centrele de Întreținere și Coordonare Autostrada pe autostrăzile A1 si A10 au intervenit cu 31 utilaje de deszăpezire și 5 încărcătoare. Secția Drumuri Naționale Alba și Serviciul Administrare Drumuri Județene Alba au intervenit pe parcursul nopții cu 67 de autospeciale cu lame și împrăștiere material antiderapant, 25 de autospeciale cu lame si 2 autogredere, care au împrăștiat peste 2.800 de tone de material antiderapant (sare și nisip) pe carosabil’, se menționează în comunicat.
ISU Alba și SVSU au intervenit pentru degajarea a 22 de arbori căzuți.
‘Nu au fost identificate probleme care sa fie nerezolvate privind persoanele dializate, a femeilor gravide și a bolnavilor cronici pentru asigurarea transportului acestora spre centrele de dializă sau unitățile spitalicești’, precizează ISU Alba.
De sâmbătă seara, începând cu ora 22:00, și până luni, la ora 20:00, întreg județul Alba se va afla sub o avertizare meteorologică de cod galben ce vizează precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!