16.2 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăȘtirile zileiZeci de localități, rămase fără curent, în urma ninsorii

Zeci de localități, rămase fără curent, în urma ninsorii

Tot din cauza vremii nefavorabile, doi stâlpi au căzut pe carosabil, iar un copac a căzut pe trotuar, la Reşiţa.

„În Caraş-Severin sunt nealimentate cu energie electrică localităţile Târnova, Valea Mare, Forotic, Surducu Mare, Brezon, Doclin, Dognecea, Biniş, Tirol şi Fizeş. ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin a intervenit, între orele 8:30 şi 13:00, la trei situaţii de urgenţă, respectiv, doi stâlpi căzuţi pe carosabil, pe Aleea Gugu şi pe strada Bistra, şi o degajare de copac de pe un trotuar, pe Bulevardul Muncii, din Reşiţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, citat de Agerpres.

De asemenea, între orele 5:00 şi 13:00, pe drumurile din judeţ, Secţia Drumuri Naţionale Caransebeş a acţionat cu 29 de utilaje şi a răspândit 171 tone de material antiderapant, în timp ce pe drumurile judeţene din Caraş-Severin s-a acţionat cu 21 de utilaje şi s-au răspândit aproximativ o sută de tone de material antiderapant.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, personalul Inspecţiei de prevenire din cadrul ISU „Semenic” efectuează verificări privind permanenţa la nivelul primăriilor, în timp ce personalul subunităţilor de intervenţie execută recunoaşteri pentru identificarea eventualelor persoane hipotermice.

Pentru gestionarea optimă a situaţiilor de urgenţă, la nivel judeţean a fost operaţionalizat Centru judeţean de conducere şi coordonare a intervenţiei, iar la sediul ISU „Semenic” a fost activată Grupa operativă, pe timpul Codului portocaliu.

Cele mai citite

Permisul de conducere internațional, disponibil din 11 octombrie 2024 pentru cetățenii români

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a anunțat că, începând cu data de 11 octombrie 2024, va emite permisul de conducere internațional, facilitând...

România face eforturi susținute pentru aderarea la Schengen, afirmă ministrul de interne. „Ne luptăm cu ghearele şi cu dinţii”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat recent că autoritățile române depun eforturi intense pentru a asigura aderarea completă a României la Spațiul Schengen. Potrivit...

Permisul de conducere internațional, disponibil din 11 octombrie 2024 pentru cetățenii români

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a anunțat că, începând cu data de 11 octombrie 2024, va emite permisul de conducere internațional, facilitând...
Ultima oră
Pe aceeași temă