12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăCoronavirusVIDEO: Shanghai promite pedepse pentru cei care încalcă legea de izolare

VIDEO: Shanghai promite pedepse pentru cei care încalcă legea de izolare

Shanghai a avertizat miercuri că oricine încalcă regulile de izolare a COVID-19 va fi tratat cu strictețe, mobilizându-i totodată pe cetățeni să își apere orașul, în timp ce numărul de cazuri noi a crescut la peste 25.000.

Centrul orașului Shanghai, cândva plin de viață, părea gol, în timp ce departamentul de poliție al orașului a avertizat că oricine va încălca regulile de izolare COVID-19 va fi tratat cu strictețe.

Departamentul a declarat că cei care încalcă restricțiile actuale vor fi “tratați în strictă conformitate cu legea de către organele de securitate publică” și că, dacă încălcarea “constituie o infracțiune”, aceștia vor fi anchetați.

De asemenea, acesta îi mobilizează pe cetățeni să își apere orașul, în condițiile în care cazurile raportate au sărit de 25.000.

Shangai se află sub o presiune uriașă, deoarece încearcă să limiteze cel mai mare focar de COVID-19 din China de când coronavirusul a fost descoperit pentru prima dată la sfârșitul anului 2019.

Milioane de oameni sunt acum blocați în casele lor și se luptă pentru a obține provizii zilnice.

Locuitorii care se luptă pentru a obține sloturi de livrare pentru alimentele lor se confruntă, de asemenea, cu prețuri în creștere, pe care guvernul dorește să le țină sub control.

Poliția din Shanghai a avertizat, de asemenea, rezidenții frustrați să nu răspândească informații false sau să falsifice permise de drum sau alte certificate de autorizare.

Un oficial a declarat că autoritățile au emis 38.000 de scrisori împotriva prețurilor exagerate și că investighează, de asemenea, plângerile privind prețurile neregulamentare pe rețelele de socializare.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă