10.4 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSenatoarea Șoșoacă are dosar penal la DIICOT pentru că a blocat vaccinarea...

Senatoarea Șoșoacă are dosar penal la DIICOT pentru că a blocat vaccinarea la Iași – VIDEO

Senatoarea Șoșoacă are dosar penal la DIICOT pentru zădărnicirea combaterii pandemiei după ce s-a dus la un centru de vaccinare din județul Iași și a blocat procesul de imunizare a oamenilor.

Diana Șoșoacă este cercetată penal de procurorii DIICOT după ce dosarul a fost declinat de procurorii Parchetului General către parchetul de combatere a infracțiunilor de crimă organizată, au spus surse judiciare citate de G4Media.

Senatoarea Diana Șoșoacă a blocat, în 8 septembrie, activitatea unui centru de vaccinare din comuna Răchiteni, județul Iași, care se afla în scenariul roșu. Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Iași, doctorul Vasile Cepoi, în ziua respectivă nu s-a vaccinat nimeni, din cauza intervenției senatoarei.

Pe data de 4 septembrie, ușile centrului din comuna Răchiteni au fost blocate de un grup de protestatari anti-vaccinare conduși de parlamentarul Diana Șoșoacă.

Senatoarea Șoșoacă are dosar penal

„Jos masca! Jos masca! Jos mascarada! La pușcărie! Primarul la pușcărie! Fără vaccinare!”, a scandat Diana Șoșoacă secondată de susținători. Diana Șoșoacă a făcut și o transmisie live pe Facebook din comuna despre care susține că e circumscripția ei.

Directorul DSP Iași, Vasile Cepoi, a spus că oamenii au fugit speriați și nu s-a mai vaccinat nimeni.

„Avem probleme, ultima situație nedorită este intervenția doamnei senator Șoșoacă la Răchiteni, care a blocat o acțiune de vaccinare a persoanelor care și-au exprimat această dorință, prin prezența ei cu un grup mai mare de oameni care nu le-a permis acestora să intre să se vaccineze. Din păcate, este o acțiune ilicită”.

Medicul Elena Popa, care a condus echipa mobilă de la Răchiteni, spune că s-a temut pentru viața ei și a echipei. Elena Popa crede că Diana Șoșoacă trebuie oprită:

„Ce am simțit? M-am temut pentru siguranța mea, pentru siguranța echipei și am fost foarte dezamăgită de faptul că nu am reușit să îmi îndeplinesc activitatea pentru care m-am dus acolo. Sincer, m-am temut pentru viața mea la un moment dat. De asta am și ieșit în față, pentru că trăgeau de ușă, țipau la ușă și am ieșit ca să vorbesc cât pot cu dumnealor. Plus că eu am găsit acolo niște cetățeni care voiau să se vaccineze și nu au putut să intre în clădire. Au fugit, au fost goniți, nu știu să vă spun. Noi am fost anunțați că poliția ar fi acolo, dar nu au fost… Atitudinea lor a fost foarte agresivă, și verbal, și fizic.”

YouTube video
Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă