13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO: Primele imagini din penitenciarul groazei. Ce riscă Elena Udrea şi Alina...

VIDEO: Primele imagini din penitenciarul groazei. Ce riscă Elena Udrea şi Alina Bica

Cel mai recent raport al Departamentului de Stat american (elaborat în 2014) arată că toate închisorile din Costa Rica sunt supraaglomerate, situaţie care afectează siguranţa deţinuţilor şi a personalului penitenciar, favorizând producerea abuzurilor şi violenţelor.

“Supraaglomerarea, condiţiile igienice inadecvate, dificultăţile de a obţine acces la servicii medicale şi violenţele între deţinuţi rămân probleme grave în unele închisori din Costa Rica. Personalul de securitate şi cel administrativ nu sunt în parametri suficienţi pentru a asigura nevoile deţinuţilor”, arată raportul Departamentului de Stat, citat de Mediafax. Printre problemele menţionate în raportul elaborat de experţii de la Washington se numără detenţia arbitrară, precum şi acte de tortură şi tratamente degradante.

Elena Udrea îşi va petrece două luni în închisoarea El Buen Pastor din Costa Rica, ea fiind plasată în cameră cu Alina Bica şi cu încă o localnică ce a fost condamnată pentru fraudă, spune omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, care trăieşte în acel stat. Cele două se află în aripa bună a închisorii.

“Acolo e exact ca în Narcos (serial despre viaţa traficanţilor de droguri, n.r) şi există acolo o aripă mai bună în care au fost duse. Sunt cazate împreună cu o doamnă din San Jose, (condamnată, n.r.) tot pentru fraudă, al cărei soţ este bun prieten cu o prietenă de-a noastră. Acum sunt trei (în celulă, n.r.)”, a declarat, la Antena3, omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, care trăieşte de mai mulţi ani în Costa Rica. Ministerul Justiţiei din Costa Rica a admis că există probleme, precizând că autorităţile depun eforturi pentru îmbunătăţirea situaţiei. Conform unor statistici publicate de cotidianul El Mundo Costa Rica, în penitenciarul Buen Pastor, 57% dintre deţinute sunt condamnate pentru trafic de droguri.

Elena Udrea a plecat în Costa Rica la începutul acestui an, acolo unde a şi născut o fetiţă în urmă cu două săptămâni. Pe 5 iunie 2018, fostul ministru a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”. În acelaşi dosar a petrecut, în anul 2015, trei luni în Arestul Central, considerată ca fiind una dintre cele mai grele locaţii de detenţie din România din cauza lipsei de condiţii.

În momentul la care s-a votat o nouă cerere a DNA de arestare preventivă a deputatului pentru noi acuzaţii în dosarul “Gala Bute”, Udrea le spunea colegilor din Parlament: “Am fost dusă în arestul Poliţiei Capitalei, verificată la sânge şi dezbrăcată. Mi-au luat sutienul şi am fost într-o cameră de trei pe trei metri, în care erau patru paturi, câte două suprapuse, apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar WC-ul era de tip turcesc, fără uşă, dotat însă cu un duş pe care îl foloseam să tragem apa. Atunci când nimeni nu-l folosea, puneam un pet pe post de capac ca să nu poată veni şobolanii. Pereţii erau scorojiţi, geamul nu se închidea cum trebuie şi era curent”.

Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute miercuri, de autorităţile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României. Ulterior, pe numele lor au fost emise mandate de arestare de două luni.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă