10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăVicepreședintele PNL, Alin Nica: "Anghel Saligny" şi CNI vor fi...

Vicepreședintele PNL, Alin Nica: “Anghel Saligny” şi CNI vor fi gestionate de reprezentanţi ai PNL

Fiind întrebat de ce pleacă primarii din PNL, vicepreședintele PNL Alin Nica a declarat, recent că atât programul guvernamental Anghel Saligny cât şi Compania Naţională de Investiţii (CNI) vor fi gestionate de reprezentanţi ai PNL. El a mărturisit moderatorului că nu vede niciun motiv ca primarii PNL să plece din partid. Recent, patru primari care candidaseră pentru liberali anul trecut s-au întors în PSD, în frunte cu primarul comunei Comana, Aurel Enache.

”PNL este la guvernare, oamenii pleacă dinspre Opoziţie spre Putere. Anghel Saligny va fi gestionat de un secretar de stat PNL, la fel şi CNI-ul, tot de un reprezentant PNL. Nu văd niciun motiv ca primarii PNL să plece din partid. Cine e la putere se presupune că are mai multe pârghii să ducă la sfârşit proiectele pentru cetăţeni, cum să pleci de la putere?”, a spus Nica, adăugând că la Giurgiu este un singur caz. 

El a mai spus că, din experienţa sa, ”niciodată nu o să plece cu doi trei ani înainte de alegeri un primar de la Putere”. 

citește și: Servanții Bruxelles-ului s-au travestit în patrioți

”Vor fi multe proiecte în perioada următare. Ar fi absurd să dea cu piciorul la astfel de oportunităţi. De obicei, aceste migraţii politice se produc cu două trei săptămâni înainte de alegeri. Nu spun că nu vor fi în 2024. Au mai fost, şi de la PNL, şi de la PSD, tot felul de migraţii. Putem discuta de moralitatea migraţiei politice, dar ne-am obişnuit,” a mai comentat el.

Traseiștii de la Giurgiu se întorc în PSD

PNL Giurgiu a afirmat, prin intermediul unui comunicat, că primarul Aurel Enache s-a plâns degeaba că nu a fost ajutat de către autoritățile locale și județene. Liberalii mai arată că administrația comunei Comana a fost tratată cu importanța cuvenită la nivelul județului Giurgiu, având în vedere potențialul zonei, în ultimul an fiindu-i alocate din fonduri guvernamentale 2,58 milioane lei, la care se adaugă sume suplimemtare repartizate de Consiliul Județean Giurgiu.

Klaus Iohannis a fost în vară la Comana, unde l-a felicitat pe primar pentru proiectele de dezvoltare a ariei protejate. “Vă felicit pentru proiectele pe care ni le-ați prezentat, care vor extinde această zonă și o vor face mai accesibilă pentru vizitatori”, i-a spus președintele primarului, înainte de a merge cu barca să viziteze împrejurimile. 

În 2020, o migrație masivă a primarilor PSD către PNL a asigurat partidului condus de Dan Motreanu cele mai multe voturi la alegerile parlamentare dintre toate județele.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă