10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUPDATE.Avocat: Darius Vâlcov urma să plece în Elveţia. Nu era o plecare...

UPDATE.Avocat: Darius Vâlcov urma să plece în Elveţia. Nu era o plecare gen Mazăre, Udrea, Bica

Curtea de Apel Bucureşti a judecat vineri o contestaţie depusă de Darius Vâlcov, în care acesta solicita ridicarea controlului judiciar pus pe numele lui de procurorii DIICOT.

La ieşirea din sala de judecată, Darius Vâlcov a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, însă avocatul său a declarat că procurorii DIICOT l-au plasat pe Vâlcov sub control judiciar, după ce au aflat că acesta urma să se deplaseze în Elveţia.

“Urma să plece în Elveţia, să-şi ducă copila în tabără. Nu este niciun fel de secret că sora lui Vâlcov se află în Elveţia de 10 ani. Pentru copilă fusese cumpărată tabăra respectivă, achitată, am şi trimis documente procurorului de caz. (…) Nu era o plecare gen, ca să zic aşa, Mazăre, Udrea, Bica şi alte persoane din astea, aşa cum, sunt convins, că i-a fost sugerat procurorului de caz. (…) Vâlcov nu se mai află sub imperiul măsurilor preventive de aproape trei ani. Dacă Vâlcov ar fi vrut să plece din ţară, pentru că avem o hotărâre care nu este definitivă, eu cred că ar fi putut să o facă de o mie de ori până acum. (…) Vâlcov este angajat în Bucureşti, are un contract de muncă în mediul privat”, a explicat avocatul Adrian Georgescu.

În opinia avocatului, fapta de care este acuzat Vâlcov nu este infracţiune, pentru că acesta a publicat un document care a fost denunţat de instituţiile statului, respectiv de directorul SRI, Eduard Hellvig, şi de către procurorul general.

“A publica un document care nu poartă marcaje de secret, pe o pagină de Facebook, cu scopul de a informa oamenii în legătură cu faptul că autorităţile nu spun adevărul în legătură cu aceste protocoale, în opinia mea înseamnă că Vâlcov nu a săvârşit infracţiunea de care este acuzat. (…) Când a fost luată măsura faţă de Vâlcov, marţi, la ora 14,00, am retrăit nişte vremuri pe care le-am considerat că nu le voi mai trăi în ţara asta. Vremuri în care anumite persoane erau luate de pe aeroport, vremuri în care anumite persoane, care urmau să plece din ţară din diverse motive, erau oprite prin măsuri preventive luate în dosare care zăceau în amorţire. Măsura este luată într-un dosar în care, din februarie, nu s-a întâmplat nimic, într-un dosar în care au fost administrate toate mijloacele de probă şi dosarul era finalizat, într-un dosar în care nu mai era nimic de administrat la acest moment, un dosar care zăcea în adormire”, a mai spus avocatul.

Marţi, procurorii DIICOT au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de Darius Vâlcov, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, în legătură cu publicarea protocolului de colaborare între SRI şi Parchetul General.

Printre alte interdicţii, Darius Vâlcov nu are voie să părăsească municipiul Slatina fără încuviinţarea procurorului care se ocupă de acest dosar.

“În fapt, s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare o copie a unui document clasificat intitulat ‘Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii’. Postarea în cauză a inclus şase pagini din documentul mai sus menţionat, pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi respectiv 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa ‘secrete de stat’, nivel ‘secret’, conform art. 4 al. 2 lit.c din H.G.585/2002”, se arăta într-un comunicat al DIICOT.

Dosarul a fost deschis după ce Darius Vâlcov a postat pe Facebook, în august 2018, un protocol de colaborare între SRI şi Parchet, care avea caracter clasificat, referitor la “cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, încheiat în decembrie 2016.

Într-un alt dosar deschis la Parchetul General şi trimis apoi la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), procurorii au dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de o grefieră, care ar fi fotocopiat protocolul şi i l-ar fi dat Adinei Florea, în prezent procuror-şef adjunct al SIIJ.

Pe 8 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv un protocol privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (nesecret) şi un protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii (clasificat secret de stat, nivel secret).

Cu privire la cel de-al doilea protocol, Parchetul General arăta că, la 22 martie 2018, a iniţiat demersurile pentru declasificare şi a solicitat SRI acordul în acest sens.

“Obiectul protocolului se referă la cooperarea privind infracţiunile contra securităţii naţionale, a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor săvârşite de cadre militare ale Serviciului Român de Informaţii, sesizarea parchetului cu privire la infracţiunile constatate de SRI şi comunicarea de informaţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea naţională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI şi ale Codului de procedură penală. Protocolul şi-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituţiilor semnatare. La aceeaşi dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Serviciului Român de Informaţii să comunice dacă menţine caracterul clasificat al documentului”, explica Parchetul General.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă