3.3 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021
AcasăȘtirile zileiUnitatea 1 de la Cernavodă va funcţiona de vineri la capacitate redusă

Unitatea 1 de la Cernavodă va funcţiona de vineri la capacitate redusă

Măsura este necesară în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie la un rezervor aferent grupului turbogenerator (partea clasica a centralei), detaliază reprezentanţii producătorului de energie.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă va funcţiona la o putere redusă de circa 500 MW, lucrările de reparaţie putându-se efectua numai în aceste condiţii, au adăugat ei. Puterea nominală a reactorului este de 700 de MW.

„Reducerea de putere controlată şi realizarea lucrărilor se vor efectua în deplină siguranţă şi în conformitate cu procedurile specifice ale centralei”, se mai arată în comunicat.

Compania nu precizează când va reveni reactorul la puterea sa nominală.

Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, unde funcţionează două reactoare de tipul CANDU 6, cu o putere totală de 1.400 de MW. Acestea asigură circa 20% din producţia naţională de electricitate.

Reactorul 1 a fost pus în funcţiune în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.

Cele mai citite

Ultimul mesaj transmis de Angela Merkel în calitate de cancelar

Angela Merkel le-a cerut nemților, în ultimul mesaj în calitate de cancelar, să se vaccineze - "Doar așa putem lupta împotriva coronavirusului", transmite aceasta,...

Omicron: Minimum 3 săptămâni pentru a cunoaște noua variantă COVID

Omicron, noua tulpină a COVID-19, ar putea presupune până la trei săptămâni de analiză a datelor științifice, până a fi formulate primele concluzii, a...

Inițiativa lui Macron: misiune europeană comună în Afganistan

Emmanuel Macron, președintele Franței, își dorește să existe cât mai curând o misiune europeană comună pentru Afganistan. Mai multe ţări europene lucrează la deschiderea unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă