16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiUn şofer cu alcoolemie record a condus un autobuz în Brăila

Un şofer cu alcoolemie record a condus un autobuz în Brăila

Pe filmarea postată pe Youtube se vede cum călătorul încearcă să-l ajute pe şoferul de autobuz să iasă dintr-un ambuteiaj şi îi recomandă acestuia să se calmeze după ce a făcut o manevră periculoasă.

 

„Era să iasă în decor…dacă se întâmplă ceva, cine răspunde? Braicarul (societatea de transport local – n.r)răspunde? Încercaţi să nu blocaţi intersecţia, vă daţi seama, nu vă învăţ eu să conduceţi, aveţi atâta experienţă. Calmaţi-vă, vă rog şi încercaţi să mergeţi. Nu are sens să vă enervaţi, ăsta este traficul, acum este şi cu sărbătorile”, îi spune pasagerul şoferului de autobuz.

Apoi, călătorul observă că şoferul vorbeşte la telefon şi îi atrage atenţia că nu a oprit în staţie.

În momentul în care şoferul autobuzului răspunde, pasagerul îşi dă seama că bărbatul este băut şi anunţă Poliţia.

În cele din urmă şoferul este convins să oprească şi călătorii sunt informaţi de pasagerul care a vorbit cu şoferul că trebuie să coboare.

„Nu aveţi voie să vorbiţi la telefon când conduceţi, nici nu aţi oprit în staţie…Dom`le, nu te supăra pe mine…Conduceţi cu prudenţă…Aţi băut ceva?”, întreabă pasagerul.

„Nu am băut”, îi spune şoferul.

„Veţi fi testat. Dacă se constată că aţi băut, vi se desface contractul de muncă. Dacă sunteţi în stare de ebrietate, opriţi autobuzul şi chemaţi pe cineva să vină să vă ia… Până se lămureşte situaţia cu dumneavoastră, să încercaţi să nu blocaţi traficul şi să nu mai conduceţi. Opriţi motorul, vă rog frumos… Pe Buzăului era să iasă de pe carosabil, nu se poate aşa ceva… Gata, nu mai circulă acest autobuz, până nu vine Poliţia Rutieră. Luaţi alt autobuz, nu mai compostaţi bilete, vine alt autobuz, păstraţi biletul”, le spune călătorilor bărbatul care a filmat scena.

Poliţiştii de la Rutieră au ajuns la locul unde a fost oprit autobuzul şi au constatat că şoferul de autobuz era în prag de comă alcoolică, având o alcoolemie de 1,32 alcool pur în aerul expirat.

Persoana în stare de ebrietate a condus autobuzul pe străzile din oraşul Brăila câteva ore.

Şoferul care a condus autobuz deşi era beat s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi e posibil să rămână şi fără loc de muncă după acest incident.

Cele mai citite

Șoferii români preferă mașinile la mâna a doua din Germania, potrivit unui studiu

Multe mașini la mâna a doua sunt importate dintr-o țară în alta pentru a satisface cererea locală de vehicule rulate. Germania, Franța, Belgia și...

Viceprimar al sectorului 3, plângere la DNA, împotriva lui Robert Negoiță

Lucian Judele, viceprimarul Sectorului 3, a mers, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a depus o plângere împotriva lui Robert Negoiţă, pe care...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă