5.1 C
București
luni, 25 octombrie 2021

Un harghitean avea „două slujbe” la un club din Miercurea-Ciuc: paznic și traficant de droguri

Sâmbătă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita, au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 44 de ani din judetul Harghita, agent de securitate la un club din orașul Miercurea Ciuc, pentru săvârșirea infracțiunilor de „trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație”.

Tot sâmbătă, la solicitarea procurorului, Tribunalul Harghita a dispus arestarea preventivă a acestuia pe timp de 30 de zile.

Bărbatul a fost prins în flagrant vineri seara și ulterior, în timpul perchezițiilor, au fost descoperite mai multe substanțe.

„În zona discotecii (clubului) AMI, au procedat la prinderea în flagrant a numitului D.T. în timp ce comercializa unui consumator un plic conținând circa 1 gram de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cu ocazia percheziționării autoturismului suspectului au mai fost descoperite și ridicate alte 4 plicuri conținând același tip de substanțe, deținute în vederea comercializării”, au anunțat reprezentanții IPJ Harghita.

Percheziții au avut loc și la domiciliul bărbatului.

„În continuarea s-a procedat la efectuarea percheziției domiciliare a imobilului unde locuiește suspectul fiind descoperită și ridicată cantitatea de aproximativ 40 de grame muguri de Cannabis și un minicântar electronic.Ca urmare a unei alte percheziții domiciliare efectuate la data de 10.07.2021 în aceeași cauză, a fost găsită o altă cantitate de cannabis, deținută în vederea consumului propriu”, au mai anunțat polițiștii.

Cercetările continuă, iar anchetatorii au probe potrivit cărora agentul de securitate ar fi comercializat în toată zona Miercurea Ciuc droguri de risc (cannabis) și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ultima oră
Pe aceeași temă