18 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSocialEvenimentUn cetățean străin a căzut cu ATV-ul într-o râpă, la Păltiniș

Un cetățean străin a căzut cu ATV-ul într-o râpă, la Păltiniș

Un incident grav a avut loc la Păltiniș, unde un cetățean străin, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost grav rănit după ce a căzut într-o râpă în timp ce era pasager pe un ATV.

A căzut cu ATV-ul într-o râpă

Conducătorul ATV-ului a reușit să sară din vehicul înainte de accident, însă pasagerul a suferit răni severe.

După ce a fost găsit inconștient în râpă, victima a fost salvată de echipa de salvamontiști și a primit îngrijiri medicale de la un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu. Ulterior, bărbatul a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Sibiu pentru tratament de urgență.

În urma accidentului, ATV-ul a luat foc, iar incendiul s-a extins la vegetația din zonă, ceea ce a necesitat intervenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.

„Pompierii acţionează pentru stingerea incendiului, zona fiind greu accesibilă. Sunt alocate la intervenţie o autospecială de stingere, trei autospeciale de primă intervenţie, o autocisternă şi un autocamion de suport logistic”, au transmis reprezentanţii ISU Sibiu.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Alertă la metrou: Tentativă de suicid în stația Crângași

Circulația trenurilor a fost reorganizată și se desfășoară în sistem pendulă Metrorex informează că, la ora 7.48, în statia de metrou Crângași, pe linia...

Școli în renovare, copii în deplasare: început de an școlar în derută totală

Aproape 2.000 de elevi din județul Constanța nu vor ajunge în clasele lor, ci în spații închiriate Este haos în școlile din județul Constanța, atât...

Atacurile rusești din Ucraina aruncă mesaje RO-Alert și peste Dobrogea. Locuitorii sfătuiți să se adăpostească în beciuri

Este pentru prima dată când un astfel de mesaj este trimis și în județul Constanța. Până acum au fost alertate județele Tulcea, Brăila și...
Ultima oră
Pe aceeași temă