5.4 C
București
miercuri, 27 octombrie 2021

Un autobuz electric a luat foc și a ars complet. Pasagerii au reușit să scape

Un autobuz electric care asigura transportul public în municipiul Dej (județul Cluj) a luat foc și a ars complet.

Evenimentul s-a produs în seara zilei de duminică, 18 iulie 2021, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din județul Cluj a transmis ulterior câteva informații.

„O autospecială a fost dislocată pentru a stinge flăcările care au cuprins un autobuz cu propulsie electrică, care se deplasa pe strada Şomcutului din municipiul Dej. Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 20,30, iar în momentul sosirii la faţa locului, ocupanţii erau ieşiţi din autobuz, acesta fiind cuprins în totalitate de flăcări. A fost deconectat contactul general şi s-a acţionat cu jeturi de apă asupra focarelor, însă autovehiculul a fost distrus în cele din urmă în totalitate. Flăcările nu s-au extins mai departe de limitele în care au fost găsite”, precizează comunicatul transmis de ISU Cluj.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă