Un model de inteligență artificială a fost identificat drept om în 73% dintre cazuri, în cadrul unui test inspirat de celebrul „joc al imitației” propus de Alan Turing.
Este pentru prima dată când un AI reușește să convingă un număr atât de mare de evaluatori că are gândire umană, stârnind îngrijorări și fascinație deopotrivă în comunitatea științifică, dar și în rândul opiniei publice.
Testul Turing, conceput în 1950, stabilește un reper fundamental în evaluarea capacității unei mașini de a imita inteligența umană. Reușita recentă vine pe fondul avansurilor accelerate în domeniul procesării limbajului natural și al interacțiunii om-mașină.
„Suntem în pragul unei crize de identitate”
Profesorul universitar Dragoș Paul Aligică, de la Universitatea din București, avertizează că lumea asistă la o schimbare de paradigmă. „În acest ritm, inteligența artificială nu doar că ajunge din urmă capacitatea umană, ci o depășește în zone esențiale precum comunicarea, adaptarea și mimetismul social. Suntem obligați să ne întrebăm, fără ezitare: ce mai înseamnă a fi om?”, afirmă Aligică, potrivit Termene.ro.
Modelul care a trecut testul provine dintr-un studiu realizat de cercetători de la Universitatea California San Diego. Deși încă nevalidat prin procesul de peer-review, rezultatele au declanșat dezbateri aprinse la nivel global.
Tehnologia devine o oglindă a conștiinței umane
Profesorul merge mai departe și subliniază că succesul acestui AI nu reprezintă doar o revoluție tehnologică, ci și o „criză de sens”: „Trecerea testului Turing de către un model AI ne provoacă nu doar sub aspect tehnologic, ci și să ne confruntăm cu esența existenței umane.”
Aligică consideră că aceste dezvoltări pun în lumină o nouă dimensiune a condiției umane: „Este ca și cum până acum vedeam – intelectual vorbind – relația cu divinitatea și destinul condiției umane bidimensional. Și brusc a apărut o a treia dimensiune și am început să vedem altfel…”
Pe măsură ce AI-ul devine din ce în ce mai sofisticat, întrebările fundamentale devin tot mai presante. Nu mai este vorba doar de performanță tehnologică, ci de redefinirea graniței dintre om și mașină.
„Inteligența artificială pune în fața noastră o oglindă, un standard, un instrument de comparație cum nimeni înainte nici măcar nu putea să imagineze”, avertizează profesorul.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.