Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că a anulat toate ordinele executive emise de predecesorul său, Joe Biden, folosind dispozitivul autopen de semnătură automată.
Donald Trump a comentat ulterior cu privire la decizie:
„Orice document semnat de Biden cu autopen, ceea ce înseamnă aproximativ 92% dintre ele, este anulat şi nu mai are efect”, a declarat el.
Președintele Trump a mers mai departe și a lansat un avertisment direct:
„Biden nu a fost implicat în procesul autopen și, dacă spune că a fost, atunci va fi inculpat pentru sperjur”, a afirmat șeful de la Casa Albă.
Această declarație intensifică disputele privind validitatea deciziilor luate de fosta administrație, în contextul unor precedente similare, cum ar fi contestarea grațierilor preventive semnate cu autopen.
Schimbări radicale în agenda guvernamentală
Anunțul survine după ce Trump a emis deja mai multe ordine executive în primele luni ale mandatului său, anulând politici-cheie ale lui Biden în domenii precum imigrația, climatul și vehiculele electrice.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.