8.9 C
București
duminică, 20 aprilie 2025
AcasăEconomieTransgaz propune dividende pentru acționari de circa 200 de milioane lei, din...

Transgaz propune dividende pentru acționari de circa 200 de milioane lei, din profitul pe 2024

Statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, va încasa 119,04 milioane lei, creșterea participației de 58,51%

Consiliul de Administrație al Transgaz (TGN) a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor pe 29-30 aprilie, propunând repartizarea câștigului net de 391,4 milioane lei, obținut în 2024, scrie News.ro.

Conform propunerii, suma de 203,45 milioane lei va fi distribuită sub formă de dividende, cu o rată de distribuție de 51,89%. Dividendul brut propus este de 1,0800 lei/acțiune, cu data plății pe 16 iulie, ceea ce echivalează cu un randament net de 3,41%, raportat la ultimul preț de închidere la BVB de 28,45 lei/acțiune.

Statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, va încasa 119,04 milioane lei, creșterea participației de 58,51%. Restul profitului este direcționat spre rezerva legală (22,90 milioane lei), rezerve pentru facilități fiscale (30,52 milioane lei), acoperirea pierderilor anterioare (134,70 milioane lei) și surse proprii de finanțare (451.000 lei).

Grupul Transgaz a realizat în 2024 un profit net de 391,4 milioane lei, mai mare cu 97% faţă de 198,5 milioane lei în 2023.

Grupul Transgaz include transportatorul naţional de gaze Transgaz SA şi 100% din compania Eurotransgaz, care deţine 75% din Vestmoldtransgaz.

Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniul specific activităţii sale, cu respectarea cerinţelor legislaţiei europene şi naţionale, a standardelor de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare durabilă.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă