15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiTăriceanu, despre dosarul Microsoft: Nu am făcut decât să intrăm în legalitate

Tăriceanu, despre dosarul Microsoft: Nu am făcut decât să intrăm în legalitate

Declarația lui Tăriceanu a venit în contextul în care DNA a cerut sesizarea preşedintelui pentru începerea urmăririi penale în cazul său, pentru luare de mită.

„În legătură cu „reîncălzirea” dosarului Microsoft, precizez că Guvernul pe care l-am condus NU a făcut NICIO PLATĂ către Microsoft sau firmele distribuitoare de licențe Microsoft. În condițiile în care nu s-a făcut NICIO PLATĂ, o acuzație de luare de mită mi se pare aberantă,” susține Tăriceanu.

Pe de altă parte, fostul premier susține că în perioada în care a condus Guvernul României nu am făcut decât să intre în legalitate cu privire la folosirea de către instituțiile publice din România a licențelor Microsoft. „Respectiv, am procedat la inventarierea numărului de licențe care erau folosite în România de acestea și punerea lor în acord cu contractul semnat de Guvernul României în anul 2004, când nu eram prim-ministru. Cele patru Hotărâri de Guvern care au vizat acest contract au urmărit doar crearea cadrului legal necesar. Intrarea în legalitate nu poate să fie socotită ca o favoare făcută firmei Microsoft,” a mai spus fostul șef de Guvern.

Acesta a mai arătat că una dintre cele patru Hotărâri de Guvern a avut ca scop punerea în legalitate inclusiv a licențelor folosite în domeniul justiției, motiv pentru care a fost avizată chiar de către procurorul general al României de la acea dată, Laura Codruța Kovesi.

„Interpretez această redeschidere a dosarului ca o dorință de răzbunare a președintelui Iohannis și de înlăturare totală de pe scena politică românească a singurului opozant pe care domnia sa îl are”, a mai spus Tăriceanu,

El susține că nu se împotrivește procesului de justiție. Cu toate acestea, în noiembrie 2018, Senatul s-a făcut scut pentru Tăriceanu și a respins începerea urmăririi penale împotriva sa. Procesul s-a reluat însă acum. Pentru că Tăriceanu nu mai este parlamentar, DNA are nevoie de încuviințarea președintelui.

Potrivit DNA, solicitarea are în vedere că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana pentru care se cere efectuarea urmăririi penale ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007 – 2008, de la reprezentanţii unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă.

„În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, susţin anchetatorii.

Mai precis, Guvernul a deblocat plățile „umflate” pentru licențele IT destinate autorităților din România, banii ajungând la compania Fujitsu Siemens Austria. Compania austriacă a plătit către Microsoft preţul corect pentru licenţe, iar din diferenţă a virat în conturile a cel puţin două firme offshore cei 800.000 de dolari pe care procurorii îi leagă de numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Banii s-ar fi plimbat prin mai multe companii astfel încât să se piardă urma lor, însă până la urmă au ajuns în conturile companiilor angajate de Călin Popescu Tăriceanu pentru campania electorală din 2008.

 

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă