Ursul a fost capturat cu ajutorul unei capcane. Aceasta a fost instalată de specialiști pe una dintre rutele ursului.
„Am reușit să prindem ursul care, în ultima perioadă, cobora frecvent în oraș. Ursul este un mascul tânăr în vârstă de 3-4 ani şi a intrat în capcana pusă de experții Asociației Grupului Milvus și ai Asociației de Vânătoare Turul în timpul nopții”, a anunțat, pe Facebook, primarul orașului Tg.Mureș, Soós Zoltán.
Ursul va fi eliberat într-o pădure departe de oraș.
„La cererea Ministerului specialiștii au pus tracker GPS și apoi au transportat exemplarul în zona Răstolița, unde va fi lăsat liber. Mulțumim specialiștilor de la Grupul Milvus și Asociației de Vânătoare Turul pentru efortul arătat”, a precizat Soós Zoltán.