16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalTalibanii, masură ce afectează din nou femeile și fetele din Afganistan

Talibanii, masură ce afectează din nou femeile și fetele din Afganistan

Talibanii au decretat sâmbătă că toate femeile şi fetele din Afganistan vor fi obligate să poarte văl integral în public, măsură ce se adaugă lungii liste de restricţii împotriva afganelor de când fundamentaliştii au obţinut controlul asupra ţării în august 2021, transmite EFE.

“Deşi 99% dintre femeile afgane poartă deja hijab, şi restul ar trebui să-l poarte şi nu au nicio scuză” să nu o facă, a anunţat într-un ordin public atotputernicul Minister al Propagării Virtuţii şi Prevenirii Viciului.

Documentul menţionează că “hijabul” se referă la toate acele veşminte care acoperă întregul corp şi că în acest caz “burqa este cea mai bună variantă dintre toate”.

Ordinul stabileşte că femeile “care lucrează cu Emiratul Islamic (numele pe care l-au dat talibanii regimului lor – n.r.) în departamente relevante şi nu folosesc hijab, vor fi date afară din locurile lor de muncă”, la fel şi “dacă fiica sau soţia unui angajat/funcţionar guvernamental nu poartă hijab”, angajatul va fi suspendat.

Talibanii vor ca fetele și femeile din Afganistan să poarte văl integral în public, dar pedepsele le primesc bărbații care răspund de ele

În cazul în care femeile afgane nu respectă acest ordin, într-o primă instanţă forţele de securitate vor informa tutorele sau bărbatul din acel cămin, iar dacă femeile continuă să nu se supună, bărbatul va fi audiat, poate “fi reţinut pentru trei zile şi, în ultimă instanţă, predat tribunalelor ca să-şi primească pedeapsa”, avertizează comunicatul, conform agerpres.ro.

“Femeile care nu sunt nici prea tinere, nici prea bătrâne ar trebui sa-şi acopere faţa cu un văl, cu excepţia ochilor, atunci când se află în faţa unui bărbat care nu este un membru apropiat al familiei” pentru a evita provocările. Iar dacă nu au nicio treabă de făcut afară, este “mai bine pentru ele să stea acasă”, se adaugă în document.

Multe femei din Afganistan poartă pe cap o eşarfă din motive religioase, însă multe din zonele urbane, precum capitala Kabul, nu-şi acoperă şi faţa, notează Reuters.

Activista socială afgană Yalda Parwani a declarat pentru EFE că această impunere cu care fundamentaliştii le vizează pe femei este o modalitate de “a-i convinge pe propriii lor combatanţi că impun o guvernare islamică în Afganistan aşa cum le-au promis în timpul războiului din ultimii 20 de ani”.

“Hijabul este fericirea şi orgoliul nostru ca femei musulmane, însă guvernul taliban pur şi simplu ne impune să folosim codul lor vestimentar specific”, a spus ea. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...
Ultima oră
Pe aceeași temă